OMV Petrom nu va acorda dividende pentru 2015, pentru a putea susţine investiţiile din acest an

Economica.net
26 04. 2016
omv_petrom_sigla_09854000

‘În contextul curent de piaţă, cu un preţ scăzut al ţiţeiului, trebuie să rămânem prudenţi şi să ne menţinem o poziţie financiară solidă. Având în vedere nivelul ridicat de lichiditate necesar pentru a ne susţine nevoile privind investiţiile, am propus acţionarilor şi aceştia au aprobat neacordarea de dividende pentru 2015’, a declarat Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat bugetul de investiţii pentru 2016 al OMV Petrom SA, acestea fiind estimate 3,98 miliarde lei, în scădere faţă de cele de 4,26 miliarde de lei realizate în 2015. Principala direcţie de investiţii va continua să fie divizia Upstream, pentru care s-au bugetat investiţii de peste 3,48 miliarde de lei (88% din buget), urmată de Downstream Oil, cu un buget de investiţii de 465 milioane de lei, în 2016.

Tot luni, acţionarii au aprobat şi numirea lui Dan Manolescu pentru postul de membru al Consiliului de Supraveghere, cu mandat până la data de 28 aprilie 2017. Dan Manolescu, propus de acţionarul statul român, prin Ministerul Energiei, a fost în perioada 2013-2015 secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.

Pe de altă parte, în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a fost aprobată extinderea, până la data de 31 decembrie 2017, a aprobării şi împuternicirii aferente a Directoratului pentru listarea secundară a OMV Petrom SA pe Bursa de Valori din Londra, pentru cazul în care condiţiile pieţei nu vor fi potrivite pentru realizarea listării secundare în acest an. Autorizarea acordată de AGEA va fi condiţionată de aprobarea Consiliului de Supraveghere, dacă listarea se va realiza în 2017.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 65 milioane bep în 2015. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pietele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinarii, la sfârşitul lui 2015.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, detine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.