OMV Petrom: Profitul net se va dubla în acest an, până la 1,8 miliarde de lei

Economica.net
29 03. 2017
petrom_city_49058500

Compania şi-a bugetat venituri din vânzări, excluzând accizele, de 13,487 miliarde de lei, costul vânzărilor va fi de 10,732 milioane de lei, la care se adaugă cheltuieli de distribuţie de 0,525 miliarde de lei şi cheltuieli administrative şi alte cheltuieli de exploatare de 0,380 miliarde de lei.

Astfel, vor rezulta un profit înainte de dobânzi şi impozitare (EBIT) de 1,851 miliarde de lei şi la un profit net de 1,827 miliarde de lei.

Totodată, Petrom şi-a bugetat investiţii de 4,565 miliarde de lei pentru acest an, din care cea mai mare parte, respectiv 4,1 miliarde de lei, va merge către sectorul de upstream (explorare şi producţie).

Pentru 2017, reprezentanţii companiei estimează o valoare medie de 55 de dolari pe baril pentru ţiţeiul Brent, de referinţă pe piaţa europeană.

‘Se estimează că marjele de rafinare vor înregistra o tendinţă descrescătoare în 2017, ca efect al creşterii preţului ţiţeiului şi al persistenţei. Declinul mediei anuale a producţiei este estimat a fi de până la 3% comparativ cu 2016, fără a include iniţiativele noi de optimizare a portofoliului. Perimetrul Neptun Deep: se desfăşoară activităţi intense pentru a determina viabilitatea comercială a proiectului’, arată reprezentaţii Petrom.

În ceea ce priveşte sectorul de downstream, este planificată o rată de utilizare a rafinăriei Petrobrazi de peste 90% în 2017 şi se anticipează ca una dintre turbinele de gaze ale centralei electrice Brazi să rămână indisponibilă până în trimestrul trei şi este planificată o oprire de trei săptămâni pentru cea de-a doua turbină pe gaze în trimestrul doi al anului.

‘Cererea de gaze în România ne aşteptăm să se menţină relativ stabilă, dar concurenţa şi presiunea pe marje vor creşte’, au mai arătat oficialii companiei.