OMV Petrom şi Petrofac au convenit încetarea anticipată a contractului pentru creşterea producţiei din zona Ţicleni
Contractul încheiat în 2010, cu o durată iniţială de 15 ani, viza revigorarea exploatării zăcămintelor mature de ţiţei din această zonă, printr-un proiect de redezvoltare a zăcămintelor. Pe durata contractului, Petrofac a derulat operaţiuni de producţie şi servicii aferente, în timp ce OMV Petrom a rămas titular în cadrul contractului de concesiune petrolieră şi deţinătorul drepturilor şi obligaţiilor existente conform Legii Petrolului.
Ca urmare a încetării anticipate, ieşirea Petrofac din PEC Ţicleni va avea loc în trimestrul al doilea din 2016, scrie Agerpres.
‘Actualul context internaţional, cu preţuri mici ale ţiţeiului, ridică foarte multe provocări legate de exploatarea zăcămintelor mature, cu producţie în declin, cum sunt multe dintre cele din România’, declară Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Upstream.
După încetarea PEC Ţicleni, operaţiunile petroliere din zonă vor fi continuate de către o companie deţinută de OMV Petrom, care va prelua de la Petrofac toţi cei aproximativ 870 de salariaţi.
Cele nouă zăcăminte de ţiţei din zona Ţicleni care au fost vizate de contractul cu Petrofac sunt zăcăminte mature, aflate în exploatare de peste 60 de ani.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 65 milioane barili echivalent petrol în 2015.
Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinării, la sfârşitul lui 2015.
OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.