OMV Petrom vinde 60 de zăcăminte petroliere

OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, continuă şi în acest an activitatea de vânzare a unor active din portofoliul său, astfel că va transfera 50-60 de zăcăminte petroliere cu profitabilitate mai redusă, şi va vinde trei moteluri, a declarat într-un interviu pentru News.ro Mariana Gheorghe, directorul general al companiei.
Economica.net - mie, 15 nov. 2017, 06:38
OMV Petrom vinde 60 de zăcăminte petroliere

Anul acesta, OMV Petrom a vândut parcul eolian Dorobanţu şi a transferat 19 zăcăminte marginale.

”Acest lucru face ca activitatea de upstream să fie tot mai eficientă şi să ne concentrăm asupra zăcămintelor purtătoare de profitabilitate. Noi vom continua această activitate şi ne pregătim de a externaliza încă vreo 50-60 de zăcăminte cu o profitabilitate mai redusă, tocmai pentru a ne concentra doar pe acele zăcăminte care sunt cele mai importante”, a declarat într-un interviu pentru News.ro Mariana Gheorghe, directorul general al companiei.

Compania a demarat cercetarea de piaţă şi spune că există interes pentru aceste zăcăminte.

”Acest proces a început, urmând să vedem care este interesul investitorilor. Mai multe firme şi-au arătat deja interes spre a analiza aceste zăcăminte. Vom vedea şi ce doreşte piaţa. E un proces mai de durată, e un volum mai mare şi nu vrem să dăm termene”, a adăugat Mariana Gheorghe.

În funcţie de ce vor spune investitorii, vor fi create pachetele de active, menţionează ea.

Compania mai are totodată trei moteluri ce vor fi vândute.

”Încercăm să le vindem, sunt active foarte mici pentru noi, dar se află în portofoliul de vânzare a activelor. Probabil vor fi finalizate vânzările într-un viitor apropiat. Sunt active de care nu vrem să ne mai ocupăm”, a subliniat oficialul OMV Petrom.

Profitul net al OMV Petrom a crescut cu 111% în primele nouă luni, la 1,85 miliarde lei, de la 878 milioane lei în perioada ianuarie-septembrie 2016, în timp ce vânzările totale au crescut cu 20%, la 14,29 miliarde lei.

Investiţiile companiei au scăzut în primele nouă luni cu 5%, la 1,72 miliarde lei, de la 1,81 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.

OMV Petrom avea la sfârşitul lunii septembrie circa 13.900 de angajaţi, cu 7% mai puţini faţă de perioada similară a anului anterior.

Este cel mai mare grup petrolier din România, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016.

Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.

Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 783 benzinării, la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Burduja: Nu există risc de black-out în România, în condițiile actuale
Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale, chiar dacă în prima şi a doua zi de Paşte vom produce mai......
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Trump: Harvard este o glumă, unde se învaţă ura şi prostia și nu ar trebui să primească fonduri federale
Preşedintele american Donald Trump şi-a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituţia de învăţământ ...
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe aproape toţi indicii, iar rulajul a fost de 45,49 de ...
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Beko România a depășit pragul de 45 de milioane de aparate frigorifice construite la fabrica din Găești
Compania Beko România, liderul pieței locale de electrocasnice și cel mai mare hub de producție al grupului Beko Europe, ...