OMV propune un dividend cu aproape 10% mai mic faţă de 2012, din profitul record

Economica.net
21 03. 2013
1337689925a1_56664700

Astfel, dacă propunerea este acceptată, compania va distribui dividende în valoare cumulată de 1,58 miliarde lei (360 milioane euro), reprezentând 40% din profitul record de 3,95 miliarde lei (885,5 milioane euro) înregistrat în 2012.

Valoarea dividendului brut propus este de 0,028 lei/acţiune, faţă de 0,031 lei/titlu plătit pentru 2011.

Compania este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, acesta urmând să încaseze dividende de circa 809 milioane lei (183 milioane de euro).

În acelaşi timp, statului român, care are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri, îi va reveni suma de 327,3 milioane lei (74 milioane de euro), iar Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%, va încasa 318,9 milioane lei (72 milioane de euro).

Raportat la cel mai recent preţ de la bursă, de 0,462 lei/titlu, dividendul conferă un randament de 6%.

Pentru 2011, compania a alocat acţionarilor dividende în valoare cumulată de 1,75 miliarde lei (401,7 milioane euro), aproape jumătate din profitul de 3,75 miliarde lei (887 milioane euro).

Petrom a înregistrat în 2012 un profit record, de 3,95 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro).