OMV va câştiga o concesiune petrolieră în Abu Dhabi – Bloomberg

Grupul petrolier austriac OMV AG, acţionarul majoritar al OMV Petrom, se pregăteşte să anunţe un acord pentru a produce petrol la un zăcământ petrolifer offshore din Abu Dhabi, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
Economica.net - mie, 28 feb. 2018, 13:33
OMV va câştiga o concesiune petrolieră în Abu Dhabi - Bloomberg

Potrivit surselor, deşi acordul nu a fost finalizat, un anunţ oficial ar putea fi făcut în săptămânile următoare.

Compania petrolieră de stat Abu Dhabi National Oil Co. (Adnoc) este în mijlocul unui proces de a acorda noi concesiuni către investitorii străini, în ideea de a dobândi acces la tehnologie şi finanţare şi de asemenea pentru a găsi noi pieţe pentru ţiţeiul său. OMV ar fi a doua companie care are legături cu Abu Dhabi care va câştiga o concesiune în acest emirat.

Fondul suveran de investiţii din Abu Dhabi, Mubadala, este al doilea mare acţionar la OMV după statul austriac. Compania petrolieră spaniolă Cia Espanolade Petroleos SA, deţinută în întregime de Mubadala, a plătit deja 1,5 miliarde de dolari pentru o participaţie de 20% la un grup de câmpuri petrolifere offshore din Abu Dhabi.

‘O cooperare între Adnoc şi OMV ar fi o veste bună pentru OMV. Relaţiile bune sunt ceea ce contează cel mai mult în regiune cu vastele sale rezerve, iar într-o fază ulterioară cele două companii ar putea de asemenea şi să rafineze petrol’, a apreciat Tamas Pletser, analist la Erste Group, apreciind că o concesiune petrolieră ar urma să fie doar primul pas.

OMV a refuzat să comenteze aceste informaţii în timp ce un purtător de cuvânt de la Adnoc a spus că se poartă discuţii cu mai mulţi parteneri potenţiali cu privire la restul zonelor ce urmează a fi concesionate.

În paralel cu discuţiile privind concesionarea unor câmpuri petrolifere offshore, Abu Dhabi a încheiat noi acorduri şi cu principalii cumpărători ai petrolului său. La începutul acestei săptămâni, compania japoneză Inpex Corp. a semnat un acord pe 40 de ani pentru o participaţie de 10% la zăcământul petrolier Lower Zakum al Adnoc pentru 600 milioane de dolari, după ce anterior un grup de companii din India au plătit o sumă similară pentru o participaţie de 10% la acelaşi zăcământ.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...