OMV vrea o licenţă de export pentru a dezvolta proiectul „Neptun” din Marea Neagră

OMV va discuta cu partenerul american Exxon despre proiectul 'Neptun' din Marea Neagră, pentru ca în 2018 să se ia decizia finală de investiţie, iar acest lucru este inclus în calendar, a declarat miercuri directorul general al OMV, Rainer Seele, la o întâlnire cu jurnaliştii, transmite APA.
Economica.net - mie, 20 dec. 2017, 14:11
OMV vrea o licenţă de export pentru a dezvolta proiectul

În opinia lui Rainer Seele, proiectul ‘Neptun’ este deosebit de important pentru OMV Petrom deoarece îi va îmbunătăţi rezervele şi îi va majora producţia de gaze naturale. Dificultatea acestui proiect este legată de vânzarea volumelor mari de gaze, care sunt atât de mari încât ‘nu pot fi consumate nici măcar de piaţa românească’. De aceea, directorul OMV susţine că este necesar ca Guvernul român să acorde o licenţă de export. ‘Fără export, dezvoltarea zăcământului de gaze nu este posibilă’, subliniază directorul OMV.

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent. Primele estimări arată că în perimetrul Neptun ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, producţia anuală de gaze a României este de circa 11 miliarde de metri cubi.

La nivel general, Rainer Seele a subliniat că strategia viitoare a grupului austriac OMV nu se va mai baza atât de mult pe afacerile din Europa ci pe o mai mare internaţionalizare. Noua strategie urmează a fi prezentată acţionarilor în luna martie 2018, cu ocazia Capital Markets Day.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul Rolls-Royce va construi primele reactoare modulare mici SMR din Marea Britanie
Gigantul Rolls-Royce va construi primele reactoare modulare mici SMR din Marea Britanie
Marea Britanie a selectat Rolls-Royce SMR pentru a construi primele sale reactoare modulare mici (SMR), ca parte a planului de a accelera de la mijlocul anilor 2030 decarbonizarea reţelei sale de......
Ce ar vrea PSD: Taxa de 10% pe câștigurile de la bursă, 20% pe cele din jocuri de noroc, impozit progresiv pe venitul global, contribuție la Sănătate doar pentru pensiile de peste 4.000 de lei, fără taxă pe tranzacții – SURSE
Ce ar vrea PSD: Taxa de 10% pe câștigurile de la bursă, 20% pe cele din jocuri de noroc, impozit progresiv pe venitul ...
Discuțiile dintre partide pe marginea măsurilor pentru reducerea deficitului bugetar sunt extrem de complicate, potrivit ...
Spania – Banca Centrală înrăutăţeşte previziunile pentru creșterea economică în 2025 şi 2026
Spania – Banca Centrală înrăutăţeşte previziunile pentru creșterea economică în 2025 şi 2026
Banca Centrală a Spaniei a înrăutăţit previziunile privind creşterea celei de-a patra economii a zonei euro în 2025 ...
Marius Budăî, fost ministru PSD al Muncii, cere ca PSD să nu intre la guvernare dacă Guvernul va impozita pensiile mai mari de 2.500 lei
Marius Budăî, fost ministru PSD al Muncii, cere ca PSD să nu intre la guvernare dacă Guvernul va impozita pensiile mai ...
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, sugerează ca Partidul Social Democrat (PSD) să nu intre la guvernare, dacă măsura ...