One United Properties cumpără sediul central al First Bank din București, clădire deținută de omul de afaceri Dorin Mateiu

One United Properties a anunțat achiziția sediului central al First Bank, clădire deținută de omul de afaceri Dorin Mateiu, fostul proprietar al producătorului de mezeluri Elit.
Andrada Ghira - mie, 27 iul. 2022, 18:40
One United Properties cumpără sediul central al First Bank din București, clădire deținută de omul de afaceri Dorin Mateiu

One United Properties a anunțat semnarea unei tranzactii de preluare integrală a firmei Mam Imob Business Center, cea care deține si operează clădirea de birouri situată în București, pe bulevardul Nicolae Titulescu nr. 29-31. Potrivit Termene.ro. , firma este deținută de omul de afaceri Dorin Mateiu, fostul proprietar al producătorului de mezeluri Elit.

Valoarea tranzacției este de circa 28 de milioane de euro, care are o componentă de capital propriu de circa nouă milioane de euro.

În plus, astăzi, 27 iulie, Garanti Bank a acordat un împrumut de 19 milioane de euro entității nou achizitionate, pentru o perioadă de 15 ani. Banii vor fi folosiți pentru rambursarea împrumuturilor scadente, datorate foștilor acționari ai firmei achiziționate.

Imobilul, care se va numit One Victoriei Plaza, se află peste drum de America House, și are o suprafață închiriabilă totala de circa 12.000 de mp și patru nivele subterane cu 93 locuri de parcare. Clădirea este închiriată în totalitate către First Bank, care mai poate ocupa clădirea încă 12 ani, cu o opțiune de întrerupere după șapte ani.

Venitul anual din chirie este de circa 1,9 milioane de euro și este indexat cu inflația anuală. Aceste venituri nu au fost incluse în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat în luna aprilie a acestui an.

Achiziția face parte din strategia companiei de a crește veniturile recurente din chirii în cifra de afaceri totală generată de companie. Cu această achiziție, portofoliul de birouri al One United are 133.000 mp existenți de suprafață închiriabilă și include One Tower, One Cotroceni Park Office Faza 1, One Victoriei Plaza, One Herăstrau Office si One North Gate.

Portofoliul de spații de birouri va crește la aproape 150.000 de mp după livrarea celei de-a doua faze a One Cotroceni Park Office, programată pentru finele acestui an.

Cu portofoliul de retail, care cuprinde Bucur Obor și One Gallery – Hala Ford, portofoliul total destinat închirierilor comerciale va atinge o suprafață închiriabilă totala de aproape 190.000 mp.

Te-ar mai putea interesa și
Producţia industrială a scăzut cu 2,5%, în ianuarie
Producţia industrială a scăzut cu 2,5%, în ianuarie
Producţia industrială a scăzut, în ianuarie 2025, cu 2,5% ca serie brută faţă de luna similară a anului trecut, şi a crescut cu 2,1%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile......
Europa, excedent comercial de 4,7 miliarde de euro de pe urma exportului de oțel și fier
Europa, excedent comercial de 4,7 miliarde de euro de pe urma exportului de oțel și fier
În 2024, UE a exportat fier și oțel și articole conexe în valoare de 77,8 miliarde de euro și a importat 73,1 de miliarde ...
Japonia vrea să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez până în 2030
Japonia vrea să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez până în 2030
Japonia îşi propune ca, până în 2030, să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez, a declarat, joi, un oficial ...
Producția industrială a scăzut, în ianuarie, cu 2,3% ca serie brută față de ianuarie 2024
Producția industrială a scăzut, în ianuarie, cu 2,3% ca serie brută față de ianuarie 2024
Producția industrială a scăzut, în ianuarie 2025, cu 2,3% ca serie brută față de luna similară a anului trecut, și ...