One United Properties a demarat în august construcția clubului rezidențial One Peninsula, care va fi încălzit prin pompe de căldură

One United Properties a demarat, în august, construcția One Peninsula într-o zonă exclusivistă a cartierului Floreasca. Acesta este primul club rezidențial din București cu încălzire prin pompe de căldură cu sursă geotermală și totodată cel mai exclusivist ansamblu de mică înălțime din București.
Economica.net - joi, 19 nov. 2020, 07:53
One United Properties a demarat în august construcția clubului rezidențial One Peninsula, care va fi încălzit prin pompe de căldură

Construcția ansamblului One Peninsula, proiectat de birourile de arhitectură X Architecture & Engineering din România și Bobotis+Bobotis Architects din Grecia, a început în luna august 2020, odată cu obținerea autorizației de construire, iar în prezent lucrările au ajuns la cota zero de fundare. Totodată, complexul este deja vândut în proporție de peste 40%.

Încălzirea prin pompe de căldură cu sursă geotermală de care beneficiază One Peninsula este realizată prin execuția a 270 de puțuri forate la 120 m liniari adâncime, care folosesc schimbul de căldură cu pământul pentru a genera energia necesară obținerii agentului de răcire și încălzire. Acest sistem va oferi multiple avantaje celor ce vor locui acolo: autonomie totală de căldură pe timpul iernii și autonomie pe agent frigorific pentru climatizare pe timp de vară, precum și reducerea costurilor anuale de încălzire și răcire cu 50% față de soluțiile clasice.

„One Peninsula este din multe puncte de vedere o dezvoltare unică și de referință pentru piața rezidențială din România și ne bucurăm că an de an putem să inovăm prin proiectele pe care le construim. Ca dovadă, conceptul de la care pornește această nouă dezvoltare este conturarea unui stil de viață exclusivist pentru rezidenți, care vor simți că trăiesc într-un loc liniștit, intim și departe de oraș, doar că se vor bucura de toate acestea chiar în centrul rezidențial al Bucureștiului. În același timp, din preocuparea noastră permanentă pentru inovație și grija față de viitorii rezidenți, dezvoltăm acest proiect utilizând pompe de caldură cu sursă geotermală, ceea ce presupune o investiție de 4 milioane de euro. Avantajele acestui sistem sunt însă semnificative, pentru că oferă autonomie pe timp de iarnă și vară, reducând în același timp și  factura anuală de încălzire și răcire a casei cu 50% pe toată durata de existență a locuinței”, spune Beatrice Dumitrașcu, VP Residential Division One United Properties.

Dezvoltatorul va implementa în cadrul acestui club rezidențial facilități pe 2.500 mp, care includ o piscină semi-olimpică, sală de pilates, braserie, gym, golf room și altele, toate adaptate la cerințele comunității. Totodată, accesul în complex va fi pietonal, autoturismele fiind direcționate exclusiv în parcarea subterană.

Cu o valoare pe piață de peste 1,1 miliarde de euro, portofoliul companiei cuprinde peste 2.000 de unități rezidențiale  și spații de birouri clasa A+. 

Te-ar mai putea interesa și
Banca Mondială: Țările sărace au plătit în 2023 suma record de 1.400 de miliarde de dolari în contul datoriilor externe
Banca Mondială: Țările sărace au plătit în 2023 suma record de 1.400 de miliarde de dolari în contul datoriilor externe
Ţările în curs de dezvoltare au plătit anul trecut o sumă record de 1.400 de miliarde de dolari pentru serviciul datoriei externe, din cauza dobânzilor foarte mari, arată un raport publicat......
ONRC: 104.702 persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele zece luni din 2024, în scădere cu peste 15% față de aceeași periadă din 2023
ONRC: 104.702 persoane fizice și juridice au fost înmatriculate în primele zece luni din 2024, în scădere cu peste 15% ...
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut, în primele zece luni din 2024, cu 15,64%, comparativ ...
Decizia CCR de validare a rezultatelor turului I al alegerilor prezidențiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Decizia CCR de validare a rezultatelor turului I al alegerilor prezidențiale a fost publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Curţii Constituţionale privind validarea rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din data de ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a zece farmacii aparținând Tinos Farm de către companua Mini-Farm
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a zece farmacii aparținând Tinos Farm de către companua Mini-Farm
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Mini-Farm S.R.L. intenționează să preia 10 farmacii aparținând ...