One United Properties – Profitul net a crescut cu 136%, în S1, până la aproape 350 de milioane de lei

22 08. 2022
One Floreasca City

Profitul brut al companiei a crescut mai mult decât dublu faţă de S1 2021, ajungând la 389,8 milioane de lei, scrie Agerpres.

„Diviziile rezidenţiale şi comerciale au continuat evoluţia pozitivă în 2022 şi au condus la o EBITDA cu 11% peste valoarea bugetată pentru prima jumătate a anului curent şi un profit net cu 23% mai mare. Poziţia excelentă de numerar înregistrată la 30 iunie va continua să fie susţinută şi de cele 254 milioane de lei atrase în cadrul majorării capitalului social, aspect ce se va transpune într-o datorie netă negativă. Toţi indicatorii demonstrează o poziţie puternică a afacerii noastre şi privim cu încredere spre creşterea activităţii de investiţii şi dezvoltare în perioada următoare”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.

Creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută de un avans cu 16% al veniturilor din vânzările de proprietăţi rezidenţiale, care au ajuns la 386,8 milioane de lei în S1 2022 faţă de 332,8 milioane de lei în S1 2021. Venitul net din vânzarea de proprietăţi rezidenţiale a crescut semnificativ, cu 76% faţă de anul precedent, ajungând la 189,9 milioane de lei datorită faptului că majoritatea dezvoltărilor se apropie de finalizare. Acest lucru a generat o marjă netă de 49%, o apreciere de 17 puncte procentuale comparativ cu S1 2021.

În primele şase luni ale anului 2022, One United Properties a vândut şi pre-vândut apartamente, locuri de parcare, spaţii comerciale şi alte unităţi pentru un total de 66,5 milioane de euro. La 30 iunie 2022, 80% dintre apartamentele aflate în curs de dezvoltare erau vândute, iar compania trebuie să primească până la sfârşitul anului 2023, 168,2 milioane de euro din vânzările contractate de clienţi.

Veniturile din chirii, care includ veniturile generate de segmentele de birouri şi de retail, au ajuns la 23,4 milioane de lei. Conducerea companiei estimează că veniturile din chirii vor continua să crească la nivel de trimestru, aducând o pondere mai semnificativă în a doua jumătate a anului 2022, având în vedere gradul de ocupare în creştere în segmentul de birouri, precum şi achiziţia clădirii One Victoriei Plaza din iulie 2022, care este închiriată integral.

„A doua jumătate a anului va fi o perioadă de activitate intensă, pe măsură ce vom finaliza patru dezvoltări, inclusiv faza 2 a componentei de birouri a One Cotroceni Park. Mai mult, de-a lungul verii, am demarat vânzările la două noi dezvoltări – One Lake Club şi One Herăstrău Vista. În plus, înainte de sfârşitul anului, estimăm să începem vânzările la One Lake District, One High District şi One Floreasca Towers, sub rezerva obţinerii autorizaţiilor de construire. Documentele pentru toate aceste dezvoltări au fost deja depuse la autorităţile relevante şi au fost confirmate ca fiind 100% complete. Aşteptăm cu nerăbdare să începem să lucrăm la noile dezvoltări în perioada următoare, pentru a satisface cererea în creştere pentru locuinţele noastre de calitate superioară din Bucureşti”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO al One United Properties.

În primele şase luni ale anului 2022, ONE a fost a noua cea mai tranzacţionată acţiune de la BVB. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, valoarea medie zilnică tranzacţionată a acţiunilor ONE a fost de 1,1 milioane de lei. La 30 iunie 2022, One United Properties avea 5.510 acţionari, o creştere de 74% faţă de momentul IPO-ului. Pe 19 august 2022, FTSE Russell a anunţat că acţiunile One United Properties au avansat în cadrul seriei FTSE Global Equity Index Emerging Europe, trecând de la categoria Small Cap la Mid Cap, reflectând capitalizarea bursieră crescută, precum şi lichiditatea solidă a acţiunii ONE. Modificarea în cadrul indicelui va intra în vigoare începând cu data de 19 septembrie 2022.