ONRC: 67 de SRL-D înfiinţate în primele nouă luni din 2019

Numărul de societăţi cu răspundere limitată - debutant (SRL-D) înfiinţate în primele două luni din 2019 a fost de 67, cele mai multe, respectiv 11, fiind înregistrate în judeţul Satu-Mare, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 13 nov. 2019, 10:08
ONRC: 67 de SRL-D înfiinţate în primele nouă luni din 2019

De asemenea, un număr mai mare de SRL-D a fost înfiinţat în Bucureşti (zece) şi în judeţele Maramureş (şapte), Cluj şi Vâlcea (câte cinci).

În total, în România au fost înfiinţate 47.511 SRL-D, din care 41.772 în funcţiune şi 5.739 radiate. Numărul cel mai mare de astfel de societăţi funcţionale este în Bucureşti (5.468) şi în judeţele Cluj (5.028), Timiş (2.315) şi Maramureş (2.211).

Conform datelor ONRC, numărul total de rezervări denumire SRL-D este de 11.257.

Potrivit OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, acestea pot fi înfiinţate de întreprinzători cu capacitate de exerciţiu deplină, care îndeplinesc următoarele condiţii: au capacitate juridică deplină de exerciţiu; anterior datei înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului nu au mai deţinut şi nu deţin calitatea de acţionar sau asociat al unei întreprinderi constituite în spaţiul economic european; înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată în condiţiile legii.

Societatea înfiinţată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: este societate cu răspundere limitată (SRL), care funcţionează pe durată nedeterminată; se încadrează în categoria microîntreprinderilor în condiţiile Legii nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi ale OUG nr. 6/2011; este înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 (cinci) întreprinzători debutanţi asociaţi; are în obiectul de activitate cel mult cinci grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităţilor din economia naţională în vigoare (CAEN Rev 2).

În cele cinci grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiect de activitate al societăţii următoarele: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, precum şi activităţile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandrion Group încheie un parteneriat strategic cu DunaPro pentru extinderea distribuției în Ungaria și România
Alexandrion Group încheie un parteneriat strategic cu DunaPro pentru extinderea distribuției în Ungaria și România
Alexandrion Group, liderul pieței din România în producția și distribuția de băuturi spirtoase și vinuri, și singurul producător local de whisky single malt, parte a Nawaf Salameh Family......
Electromontaj Carpați a semnat cu Transelectrica două contracte în valoare de peste 142 de milioane de lei pentru extinderea infrastructurii de transport a energiei electrice
Electromontaj Carpați a semnat cu Transelectrica două contracte în valoare de peste 142 de milioane de lei pentru extinderea ...
Grampet Logistics, parte a Grampet Group și acționar majoritar al companiei Electromontaj Carpați S.A. Sibiu, anunță ...
Alertă în Polonia. Manevre „suspecte” efectuate de un petrolier din flota-fantomă a Rusiei, deasupra unui cablu submarin
Alertă în Polonia. Manevre „suspecte” efectuate de un petrolier din flota-fantomă a Rusiei, deasupra unui ...
O navă din "flota fantomă" de petroliere ruseşti a efectuat manevre "suspecte" în proximitatea unui cablu energetic care ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Din luna iunie se va circula pe întreaga secțiune 5 – șeful CNAIR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Din luna iunie se va circula pe întreaga secțiune 5 – șeful CNAIR
Ultimii kilometri (14,57 km) ai secțiunii 5 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești se apropie de finalizare, spune ministrul ...