ONRC: Noul sistem de taxare la Registrul Comerţului nu va duce la creşterea tarifelor actuale
„Scopul proiectului de hotărâre a Guvernului este de simplificare a procedurilor de înregistrare în registrul comerţului, prin aplicarea de taxe şi tarife unice pentru înregistrarea în registrul comerţului, care asigură crearea premiselor pentru plata on-line, utilizând cardul bancar prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online (SNEP), eliminarea timpilor alocaţi pentru calcularea, la ghişeu, a contravalorii serviciilor prestate; actualmente stabilirea exactă a taxelor şi tarifelor fiind realizată numai prin întocmirea notelor de calcul, achitarea fiind efectuată după emiterea notelor de calcul. Prin introducerea noului sistem notele de calcul vor fi generate de sistemul informatic numai pentru verificare. De asemenea, sistemul prezintă predictibilitate ceea ce îi permite operatorului economic să stabilească o prognoză fidelă a cheltuielilor legate de înregistrarea în registrul comerţului atât la momentul constituirii, cât şi în cursul derulării afacerii”, se arată într-un comunicat al ONRC.
Sursa citată menţionează că iniţiatorii proiectului de act normativ nu şi-au propus grevarea suplimentară a comercianţilor, noile taxe şi tarife unice fiind determinate prin însumarea contravalorii serviciilor prestate şi a comisioanelor percepute pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru alte instituţii, aşa cum au fost prevăzute în legislaţia în vigoare, şi au avut în vedere ca bază de calcul încasările şi numărul de înregistrări din anul 2011.
„Creşterea încasărilor este pusă strict pe seama prognozei de creştere a numărului de înregistrări în registrul comerţului. Astfel, încasările în anul 2011, au fost în valoare de 100 milioane lei şi au fost luate ca bază de calcul pentru următorii ani. Pentru anul 2012 a fost prognozată o creştere a numărului de înregistrări cu 15%, reflectată într-o creştere a încasărilor cu 9,1%. Pentru următorii 5 ani s-a prognozat o creştere cu 8% a numărului de înregistrări faţă de anul anterior şi a încasărilor cu 5%. Precizăm că la 31 iulie 2012 creşterea numărului de înregistrări faţă de perioada similară a anului 2011 a fost de 11,01%”, au precizat reprezentanţii ONRC.
Agenţia de presă MEDIAFAX a scris marţi că Guvernul va introduce un nou sistem de calcul al taxelor pentru operaţiunile cerute de firme şi persoane fizice autorizate la Registrul Comerţului şi va stabili tarife fixe pentru aceste servicii, complet diferit faţă de sistemul actual, mizând pe venituri suplimentare anuale de peste 100 milioane de lei.
Noile taxe vor fi aplicate într-un interval de două luni după ce vor fi avizate de Executiv, conform unui proiect de hotărâre.
Sistemul prevede ca operaţiunile din registrul comerţului să fie taxate cu tarife unice, în funcţie de tipul solicitării, fără ca fiecare tip de serviciu să mai fie achitat separat, ca în prezent. La stabilirea taxelor unice s-au folosit, ca bază de fundamentare, înregistrările în registrul comerţului şi încasarile aferente realizate anul trecut.
Potrivit datelor comunicate de ONRC, în prezent pentru înregistrarea unei persoane fizice, costul este de 90 lei şi este compus din înmatriculare – 30 lei, obţinere CUI – 10 lei; obţinere cazier fiscal – 10 lei, transmitere declaraţii către autorităţi – 10 lei, eliberarea certificatului constatator – 30 lei. În sistemul de taxe şi tarife unice costul va fi acelaşi
De asemenea, pentru înregistrarea unei persoane juridice, cu un singur asociat şi cererea de autorizare pentru două obiecte de activitate tariful actual este de 244,95 lei şi este compus din verificare unicitate sediu – 10 lei, verificare unicitate asociat unic – 10 lei, înmatriculare – 120 lei, obţinere CUI – 10 lei, certificat constatator – 60 lei, transmitere declaraţii către autorităţi – 10 lei, transmitere publicare acte în Monitorul Oficial – 10 lei, obţinere cazier fiscal – 10 lei şi îndrumare prealabilă – 4,95 lei. În noul sistem tariful este de 250 de lei pentru această operaţiune.
Şi în cazul menţiunilor simple şi compuse tarifele se vor menţine. Astfel, pentru modificarea obiectului principal de activitate taxa este 50 lei, iar pentru extinderea obiectului principal de activitate, taxa este 40 lei şi va fi în ambele cazuri de 45 de lei. Pentru o menţiune compusă tariful se menţine la 220 de lei.
„Din exemplele enumerate rezultă că, per ansamblu, nu sunt creşteri ale cuantumului taxelor pentru operaţiunile de înregistrare în registrul comerţului. Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale încasează în afara taxelor de înregistrare în registrul comerţului tarife pentru serviciile prestate de alte instituţii (Monitorul Oficial, ANAF, UNPIR,etc.) acestea rămânând neschimbate. Cuantumul taxelor şi tarifelor percepute de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru operaţiunile efectuate la registrul comerţului este neschimbat încă din anul 2004 când s-au stabilit taxele şi tarifele aferente operaţiunilor de înregistrare în registrul comerţului. Însă, în perioada 2007- 2012, prin comasare sau eliminare numărul taxelor şi tarifelor s-a redus de la 27 la 11 aşa cum reiese din proiectul de Hotărâre a Guvernului”, se mai spune în comunicat.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este instituţie publică, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Justiţiei. Toate încasările Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi ale oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se constituie venit la bugetul de stat.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor şi tarifelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale va fi inclus pe agenda de lucru a Guvernului în perioada următoare.