ONRC: Numărul insolvenţelor a scăzut cu 5,56%, în primele 9 luni. Suspendările şi dizolvările au crescut cu 13,11%, respectiv cu 26,49%

Economica.net
31 10. 2018
insolvent_48617800_10457400_92805800

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.167, în scădere cu 16,22% faţă aceeaşi perioadă din 2017. Ierarhia continuă cu judeţele Bihor – cu 414 insolvenţe (+17,95%), Timiş – cu 323 (+21,89%), Constanţa – cu 317 (+14,44%) şi Iaşi – cu 308 (-20%).

În luna septembrie au intrat în insolvenţă 468 de firme şi PFA-uri.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în primele 9 luni în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.913 (minus 1,03%). Un număr de 144 de insolvenţe s-au raportat numai la nivelul lunii septembrie în acest domeniu.

Totodată, în perioada ianuarie – septembrie, şi-au suspendat activitatea 13.323 firme, un plus de 13,11% faţă de perioada similară a anului trecut, din care 1.155 în septembrie, iar 26.174 de firme au fost dizolvate, cu 26,49% mai multe decât în primele nouă luni luni din 2017.

La nivelul lunii septembrie au fost dizolvate 2.216 firme, notează ONRC.