Numărul societăţilor intrate în insolvenţă a scăzut cu 56%, în primele patru luni

Economica.net
28 05. 2015
insolvency_93180800

Faţă de nivelul din luna martie, în aprilie numărul firmelor intrate în insolvenţă a crescut cu 32,9%.

Cel mai mare număr de companii intrate în insolvenţă, 718, a fost înregistrat în municipiul Bucureşti, în scădere cu 54,15%. Pe următoarea poziţie se situează judeţul Maramureş, cu 196 companii în insolvenţă (+24,05%), urmat de judeţul Timiş cu 194 (-41,74%).

În primele 4 luni, au fost înmatriculate 39.775 persoane fizice şi juridice, cu 4,37% mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2014. Cele mai multe înmatriculări au fost realizate în Bucureşti, respectiv 6.581, pe locurile următoare aflându-se judeţele Cluj, cu 2.090, şi Ilfov, cu 1.633. Din punct de vedere al clasificării CAEN, cele mai multe înmatriculări – 10.933 au fost înregistrate în domeniul ‘Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor’, în scădere cu 14,92% faţă de ianuarie – aprilie 2014.