ONU a anunţat distrugerea unor focoase de rachete în cadrul dezarmării chimice a Siriei

Experţi internaţionali au supervizat duminică în Siria distrugerea unor focoase de rachete, bombe şi echipamente utilizate pentru amestecarea produselor chimice, în prima zi a operaţiunilor de eliminare a arsenalului chimic sirian, a anunţat ONU, relatează AFP.
Economica.net - lun, 07 oct. 2013, 04:09
ONU a anunţat distrugerea unor focoase de rachete în cadrul dezarmării chimice a Siriei

Experţi au supervizat personal sirian care a „utilizat lance termmice şi polizoare pentru a distruge sau a scoate din uz o serie de materiale”, se a arată într-un comunicat publicat la ONU de către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Experţii celor două organizaţii au misiunea de a distruge un arsenal estimat la aproximativ 1.000 de tone, inclusiv câteva sute de tone de gaz muştar sau gaz sarin, repartizate în zeci de amplasamente, conform unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU.

Ei urmează să îşi îndeplinească misiunea într-o ţară aflată în război, o premieră în domeniul dezarmării chimice.

„Procesul de distrugere a programului sirian de înarmare chimică a început astăzi”, se arată în comunicat, care confirmă declaraţii ale unui oficial ONU la Damasc.

Cele două echipe de experţi „supraveghează, verifică şi raportează” totodată concordanţa între informaţiile furnizate de către Guvernul sirian şi situaţia reală a arsenalului chimic pe care acesta îl deţine.

Echipa este însărcinată să aplice rezoluţia 2.118 a Consiliului de Securitate, adoptată pe 27 septembrie în urma unui atac cu gaz sarin, soldat cu sute de morţi la periferia Damascului, în august.

Această rezoluţie are la bază un acord ruso-american care prevede dezarmarea chimică a ţării până la jumătatea lui 2014. Instalaţiile de producere de armament chimic urmează să fie distruse până la 1 noiembrie.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon urmează să prezinte luni un raport Consiliului de Securitate, care va detalia logistica acestei operaţiuni considerate cea mai periculoasă de acest tip, având în vedere conflictul în desfăşurare din Siria.

Te-ar mai putea interesa și
Măsurile de austeritate despre care se vorbește în public sunt inacceptabile – Bogdan Hossu, Cartel Alfa
Măsurile de austeritate despre care se vorbește în public sunt inacceptabile – Bogdan Hossu, Cartel Alfa
Măsurile de austeritate despre care se vorbește în spațiul public sunt inacceptabile, i-a spus lui președintelui Nicușor Dan liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la începutul discuțiilor de la......
Trump repornește sarabanda operațiunilor anti-imigranți. Acum în Los Angeles, Chicago și New York
Trump repornește sarabanda operațiunilor anti-imigranți. Acum în Los Angeles, Chicago și New York
Președintele american Donald Trump a ordonat duminică noi operațiuni anti-migranți la Los Angeles, Chicago și New York, ...
Nicușor Dan îi primește azi pe reprezentanții mai multor organizații sindicale
Nicușor Dan îi primește azi pe reprezentanții mai multor organizații sindicale
Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții mai multor organizații sindicale ...
După încercarea infructuoasă de a se lista la New York, Shein se va lista la Hong Kong
După încercarea infructuoasă de a se lista la New York, Shein se va lista la Hong Kong
Planurile retailerului online de fast-fashion Shein de a se lista la Bursa din Hong Kong ar putea aduce companiei acces la ...