ONU – Aproximativ 100.000 de strămutaţi în Ucraina. 130.000 de refugiaţi s-au îndreptat spre Rusia

Economica.net
25 07. 2014
ukraine_russia_crisis_pol_1_11621300

‘Numărul persoanelor strămutate originare din Doneţk (est) şi Lugansk (est) a crescut semnificativ de la începutul lunii iunie’, a explicat un purtător de cuvânt al UNHCR, Dan McNorton, în cursul unei conferinţe de presă la Geneva. ‘Suntem aproape de pragul de 100.000 refugiaţi interni în Ucraina’, a precizat el.

Potrivit informaţiilor de care dispune agenţia ONU, care colectează date din 18 iulie, 95.473 de persoane au fost strămutate în Ucraina, în timp ce alte 130.000 au fugit în Rusia.

Un bilanţ precedent al UNHCR, publicat la 27 iunie, indica faptul că 54.400 de persoane îşi căutaseră refugiu pe teritoriul ţării şi alte 110.000 s-au refugiat în Rusia.

Persoanele strămutate la nivel naţional au declarat personalului ONU de pe teren că şi-a părăsit locuinţele din cauza ‘preocupărilor legate de securitate’ şi de teama de ‘a nu fi prinşi în mijlocul confruntărilor’, a explicat purtătorul de cuvânt. În decurs de trei luni, conflictul a făcut peste 1.000 de morţi, între care se află şi cei 298 de pasageri ai avionului malaezian, doborât probabil de o rachetă trasă de rebeli proruşi în estul Ucrainei.

Tulburările pe care le traversează Ucraina îşi au originea în refuzul Kievului de a încheia la sfârşitul anului 2013 un acord comercial cu UE. Semnarea acestui document era prevăzută iniţial pentru luna noiembrie, înainte de schimbarea de atitudine a fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, care a preferat să se întoarcă spre Rusia pentru a obţine un ajutor economic.

Decizia lui Ianukovici a provocat mişcarea de protest care a condus la îndepărtarea fostului preşedinte, urmată de anexarea Crimeii la Rusia şi apoi de o insurecţie separatistă în estul ţării.