ONU, autorizată să ancheteze în trei locuri în care s-ar fi utilizat armament chimic în Siria

Reprezentanţi ONU vor merge în Siria să ancheteze în trei locuri în care s-a raportat o utilizare a unor arme chimice, a anunţat organizaţia miercuri, relatează AFP.
Economica.net - joi, 01 aug. 2013, 04:24
ONU, autorizată să ancheteze în trei locuri în care s-ar fi utilizat armament chimic în Siria

„Misiunea va pleca în Siria imediat ce va fi posibil, cu scopul de a ancheta în mod simultan în trei locuri unde a fost semnalată utilizarea unor arme chimice”, a declarat Martin Nesirky, un purtător de cuvânt al ONU.

Vestea apare după ce un acord a fost obţinut săptămâna trecută de către doi emisari din partea Damascului. Siria a blocat până în prezent toate solicitările ONU de anchetare.

Potrivit unui diplomat, anchetatorii, conduşi de suedezul Ake Sellstrom, sunt pe cale să se reunească în Europa şi ar putea să plece în Siria săptămâna viitoare.

ONU a precizat că Siria, Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite i-au semnalat 13 atacuri cu armament chimic de la începutul conflictului, care durează de 28 de luni.

Acest anunţ este considerat de către mulţi observatori drept un progres major.

Ancheta se va concentra iniţial asupra a trei locuri, însă, potrivit lui Nesirky, secretarul general Ban Ki-moon „este conştient că alte incidente au fost raportate, iar misiunea va continua să obţină clarificări de la statele membre vizate”.

Potrivit purtătorului de cuvânt, anchetatorii ONU vor merge la Khan al-Assal, în apropiere de oraşul Alep, unde Damascul afirmă că rebelii au utilizat arme chimice pe 19 martie, omorând cel puţin 26 de militari sirieni. Potrivit opoziţiei, Guvernul Bashar al-Assad a înscenat acest atac.

Celelalte două locuri sunt Ataybah, lângă Damasc, unde a fost semnalat un atac cu armament chimic în martie, şi Homs, unde ar fi avut loc un atac suspect pe 23 decembrie.

Totuşi experţii notează că aceste atacuri au avut loc în urmă cu mai multe luni şi că probele ar fi putut fi degradate sau suprimate complet.

În plus, Khan al-Assal este în prezent teatrul unor confruntări armate violente între militari guvernamentali şi rebeli.

Siria dispune de sute de tone de armament chimic de diverse tipuri şi nu a semnat vreo convenţie internaţională privind restrângerea utilizării acestora.

Marile puteri sunt toate de acord că în acest conflict au fost utilizate arme chimice.

Guvernul sirian a solicitat o anchetă ONU încă din martie, dar a blocat între timp orice investigaţie şi insista ca ONU să se concentreze numai asupra Khan al-Assal. Ban Ki-moon dorea un acces mai extins şi efectuarea unor anchete şi în alte locuri.

Ake Sellstrom, şeful misiunii ONU însărcinate să ancheteze asupra acuzaţiilor de utilizare armelor chimice în Siria, şi Angela Kane, Înaltul Reprezentant ONU pentru Deazarmare, au obţinut un acord, săptămâna trecută, după ce s-au întâlnit, într-o vizită de două zile, cu o serie de demnitari din cadrul regimului de la Damasc.

„Este un mare pas înainte faptul că anchetatori pot să meargă în Siria”, şi-a exprimat satisfacţia Paul Walker, directorul grupului de lobby Green Cross International.

„Fără o anchetă la faţa locului, putem face doar estimări şi speculaţii, fără probe”, a adăugat Walker, care supraveghează programele implicând arme chimice în Siria, de mai mulţi ani.

„Probele au fost, fără îndoială, şterse, dar faptul că pot să meargă la faţa locului le va permite anchetatorilor să aibă acces la rapoarte de autopsie şi să audieze victime directe oferind mărturii, care ar putea să fie foarte utile”, a subliniat el.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Wizz Air lansează pentru perioada sărbătorilor promoții la biletele pentru cinci curse cu plecare din România
Transportatorul aerian Wizz Air anunță că oferă clienților posibilitatea de a cumpăra bilete pe cinci rute la tarife reduse pentru perioada sărbătorilor. Călătorii pot rezerva acum zboruri......
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii va crește până la 6%, se menține cota unică
Program de guvernare: Creștere estimată de 1,1% a veniturilor publice din PIB în 2025, contribuția la Pilonul 2 de pensii ...
Cota unică de impozitare ar urma să fie menţinută în următorii patru ani, pentru încurajarea mediului de afaceri, ...
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar ...
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...