ONU: Cancelarul Scholz declară că Putin trebuie să recunoască că nu poate câştiga războiul

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi, la New York, că preşedintele rus Vladimir Putin va renunţa la "ambiţiile sale imperiale" care riscă să distrugă Ucraina şi Rusia doar dacă recunoaşte că nu poate câştiga războiul, transmite miercuri Reuters.
AGERPRES - mie, 21 sept. 2022, 09:16
ONU: Cancelarul Scholz declară că Putin trebuie să recunoască că nu poate câştiga războiul

„De aceea nu vom accepta nicio pace dictată de Rusia şi de aceea Ucraina trebuie să fie capabilă să respingă atacul Rusiei”, a spus Scholz în prima sa intervenţie în cadrul Adunării Generale a ONU.

Revenirea imperialismului odată cu războiul preşedintelui Putin împotriva Ucrainei nu a fost un dezastru doar pentru Europa, ci şi pentru ordinea păcii la nivel global, ordine care este bazată pe reguli, a spus cancelarul. El a cerut ONU să o apere de cei care ar prefera o lume în care „cei puternici îi conduc pe cei slabi”.

„Să privim neputincioşi cum unii vor să ne trimită înapoi într-o ordine mondială în care războiul este un mijloc comun al politicii, naţiunile independente trebuie să se alăture vecinilor lor mai puternici sau stăpânilor coloniali, iar prosperitatea şi drepturile omului sunt un privilegiu pentru cei puţini norocoşi?”, a întrebat Scholz.”Sau reuşim împreună să ne asigurăm că lumea multipolară a secolului 21 rămâne o lume multilaterală? Răspunsul meu, ca german şi european, este: trebuie să reuşim”.

Pentru a atinge mai bine acest obiectiv, sudul global are nevoie de un cuvânt mai important de spus în afacerile mondiale, a spus Scholz. Cu o responsabilitate mai mare ar veni o convingere mai mare, a estimat el.

Reuters aminteşte că aliaţii occidentali concurează cu Rusia pentru influenţă diplomatică de când Rusia a început invazia în Ucraina, pe 24 februarie.

Cancelarul german a anunţat că Berlinul va găzdui pe 25 octombrie o conferinţă privind reconstrucţia Ucrainei. Germania va ajuta guvernul de la Kiev cu „costul enorm al reconstrucţiei ţării”, a spus Scholz.

Te-ar mai putea interesa și
Cinci zboruri între București și Tel Aviv, anulate după atacurile Israelului asupra Iranului
Cinci zboruri între București și Tel Aviv, anulate după atacurile Israelului asupra Iranului
Cinci zboruri de la București la Tel Aviv au fost anulate astăzi, 13 iunie. Decizia vine după ce Iraelul a atacat mami multe situri nucleare din Iran. ...
Elevii de clasa a VIII-a termină azi anul școlar. Între 23 și 27 iunie se va derula Evaluarea Națională
Elevii de clasa a VIII-a termină azi anul școlar. Între 23 și 27 iunie se va derula Evaluarea Națională
Elevii de clasa a VIII-a vor termina anul școlar 2024 - 2025 azi, urmând să susțină Evaluarea Națională în perioada ...
România nu are deocamdată o propunere de premier – Kelemen Hunor, UDMR
România nu are deocamdată o propunere de premier – Kelemen Hunor, UDMR
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a precizat, joi seara, că nu există deocamdată o propunere de premier din partea niciunui ...
UE va crește taxele vamale pentru importul de produse agricole și îngrășăminte din Rusia și Belarus
UE va crește taxele vamale pentru importul de produse agricole și îngrășăminte din Rusia și Belarus
Consiliul Uniunii Europene a adoptat joi noi taxe vamale asupra produselor agricole și îngrășămintelor chimice importate ...