ONU mizează pe o creştere de 3% a economiei mondiale în 2019
Cu toate acestea, organizaţia internaţională a avertizat luni în prognozele sale economice anuale ‘World Economic Situation and Prospects’ că este nevoie de acţiuni urgente şi concrete pentru a putea fi îndeplinite obiectivele ONU vizând eradicarea sărăciei până în 2030.
„Sunt multe lumini galbene de avertizare şi unele din acestea vor deveni lumi roşii în cursul acestui an, cu consecinţe impredictibile”, a declarat Richard Kozul-Wright, directorul pentru globalizare şi strategii de dezvoltare la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), agenţia economică a ONU.
„Creşterea este fragilă, persistă incertitudini mari, riscurile planează. Nu am depăşit încă moştenirea crizei financiare din 2009-2009. Suntem în continuare într-o nouă anormalitate”, a adăugat Richard Kozul-Wright.
Raportul ONU subliniază că rata de ocupare creşte dar calitatea locurilor de muncă rămâne scăzută şi este nevoie de o creştere economică mai mare în Africa pentru a scoate oamenii din sărăcie. Peste 700 de milioane de persoane trăiesc sub limita sărăciei extreme, stabilită la 1,90 dolari pe zi, iar jumătate dintre ei sunt în Africa sub-sahariană. „În Africa, creşterea economică trebuie să ajungă în zona de două cifre pentru a atinge obiectivele de reducere a sărăciei, cu mult peste ratele de creştere înregistrate în ultimii 50 de ani”, se arată în raportul ONU.
Chiar dacă imaginea pe termen scurt pare a fi una „rezonabil de confortabilă”, Richard Kozul-Wright a avertizat că în ultimele luni multe riscurile au devenit mult mai îngrijorătoare, precum încetinirea economică din Germania şi China, problemele din sectorul bancar italian, ieşirea Marii Britanii din UE, precum şi faptul că economia mondială se confruntă cu o povară mare a datoriilor la un deceniu după criza financiară.
„Sunt ameninţări foarte serioase la adresa creşterii economice de pe mai multe fronturi: comerţ, datorii, geopolitică, climă, şi toate acestea pe fondul unui leadership deficitar la nivel internaţional, în care încrederea în instituţiile tradiţionale, atât interne cât şi internaţionale, scade foarte rapid”, a avertizat Richard Kozul-Wright.