ONU: O primă versiune a unui tratat privind poluarea cu plastic urmează să fie adoptată până în noiembrie

03 06. 2023
plastic11

„Comitetul Internaţional de Negocieri (INC) solicită preşedintelui său să pregătească, cu asistenţa secretariatului, proiectul unei prime versiuni a tratatului internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic”, care va fi examinat în noiembrie la cea de-a treia reuniune a acestui comitet, care va avea loc la Nairobi, avându-se în continuare în vedere un tratat definitiv până la sfârşitul anului 2024.

Aceasta este rezoluţia propusă după o şedinţă finală condusă de Franţa şi Brazilia, adoptată în şedinţă plenară de vineri seara, la sediul UNESCO din Paris.

Negociatorii, care s-au întâlnit de luni, au reuşit să ajungă în miezul chestiunii abia miercuri seară, după două zile de blocaj din partea ţărilor din Golf, Chinei, Braziliei şi Indiei, cu privire la utilizarea sau nu a votului în cazul lipsei de unanimitate cu ocazia examinării viitoare a unui proiect de tratat. Soluţionarea divergenţei a fost amânată.

Cele 175 de ţări s-au reunit la Paris pentru a doua din cele cinci sesiuni de negocieri menite să elaboreze un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic până la sfârşitul anului 2024, care să acopere întregul ciclu de viaţă al plasticului.

Principiul acestui tratat, foarte aşteptat având în vedere amploarea tot mai mare a crizei plasticului, în paralel cu crizele climatice şi a biodiversităţii, a fost convenit în februarie 2022 la Nairobi, la sediul Programului ONU pentru Mediu (UNEP).

Mizele sunt mari. Producţia anuală de plastic s-a dublat în ultimii 20 de ani, ajungând la 460 de milioane de tone şi s-ar putea tripla până în 2060 dacă nu se face nimic. Ţările trebuie să se pună de acord în pofida ambiţiilor divergente aflate sub presiunea contrară exercitată de anumite industrii, susţinute de ţările producătoare de petrol, şi de ONG-uri, care militează pentru măsuri ferme împotriva plasticului.

După următoarea întâlnire din Kenya, negocierile din aprilie 2024 vor continua în Canada, urmând să se încheie în Coreea de Sud, la sfârşitul anului 2024.