ONU: Până la sfârşitul lui 2012 vor exista 700.000 de refugiaţi sirieni

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a afirmat joi că până la sfârşitul anului 2012 s-ar putea înregistra 700.000 de refugiaţi sirieni, faţă de 300.000 în prezent, relatează AFP.
Economica.net - J, 27 sept. 2012, 19:57
ONU: Până la sfârşitul lui 2012 vor exista 700.000 de refugiaţi sirieni

Având în vedere această situaţie, agenţiile umanitare ale ONU şi-au revizuit în creştere necesităţile şi cer 379,2 milioane de euro pentru a veni în ajutorul refugiaţilor.

Aceste fonduri vor permite ajutarea lor până „la sfârşitul anului”, a precizat coordonatorul pentru refugiaţii sirieni din cadrul UNHCR, Panos Moumtzis, într-o conferinţă de presă.

„Persoanele care s-au înregistrat, aproape 300.000, (…) sunt persoane care au fugit recent de conflict”, a declarat Moumtzis.

În martie, UNHCR înregistrase 41.500 de refugiaţi sirieni şi se aştepta ca numărul acestora să ajungă la sfârşitul lui 2012 la 100.000. Numai că pragul a fost atins în luna iulie.

De acum, ONU ia în calcul 700.000 de refugiaţi, din cauza situaţiei din teren.

În plus, a explicat Panos Moumtzis, UNHCR a constatat că unii refugiaţi sirieni care au fugit în primă instanţă în ţările vecine fără să se înregistreze la cei care se ocupă de acţiunile umanitare au decis ulterior să ceară ajutor.

UNHCR estimează că între 2.000 şi 3.000 de refugiaţi ajung zilnic în ţările vecine Siriei – Turcia, Liban, Iordania şi Irak. Femeile şi copiii reprezintă 75 la sută din refugiaţi.

În teren, forţele regimului sirian au vizat joi mai multe bastioane ale rebelilor din ţară, unde bilanţul victimelor nu încetează să se agraveze, 305 morţi înregistrându-se miercuri, cea mai sângeroasă zi din cursul celor 18 luni de conflict.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Viaţa departe de casă nu e uşoară; statul are obligaţia să fie atent şi deschis faţă de diaspora
Bolojan: Viaţa departe de casă nu e uşoară; statul are obligaţia să fie atent şi deschis faţă de diaspora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni în care arată că statul român are obligaţia să fie "prezent, atent şi......
Ambasadorul Israelului în SUA, convocat la MAE israelian în urma unor declaraţii polemice într-un interviu
Ambasadorul Israelului în SUA, convocat la MAE israelian în urma unor declaraţii polemice într-un interviu
Ambasadorul Israelului în Statele Unite, Yechiel Leiter, a fost convocat de Ministerul de Externe israelian în urma afirmaţiilor ...
Germania: Şeful armatei ordonă creşterea rapidă a capabilităţilor de luptă (Reuters)
Germania: Şeful armatei ordonă creşterea rapidă a capabilităţilor de luptă (Reuters)
Șeful armatei germane, Carsten Breuer, a ordonat armatei ca, până în anul 2029, să fie deplin echipată cu arme şi ...
Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane căzute în canalul Dunăre-Marea Neagră
Constanţa: Pompierii intervin pentru salvarea a două persoane căzute în canalul Dunăre-Marea Neagră
Pompierii din Constanţa intervin, duminică seara, pentru salvarea a două persoane care au căzut în canalul Dunăre-Marea ...