ONU: Parisul propune o rezoluţie cerând ‘toate măsurile necesare’ contra Statului Islamic

Franţa a propus joi Consiliului de Securitate al ONU o rezoluţie cerând să se ia 'toate măsurile necesare' pentru a contracara gruparea Statul Islamic (SI), care a revendicat atentatele de la Paris, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 19 nov. 2015, 21:31
ONU: Parisul propune o rezoluţie cerând 'toate măsurile necesare' contra Statului Islamic

Textul ‘cere statelor care au capacitatea să facă acest lucru să ia toate măsurile necesare… pentru dublarea eforturilor şi să-şi coordoneze eforturile pentru a preveni şi opri actele teroriste comise în mod special’ de SI şi de alte grupuri teroriste asociate Al Qaida.

Textul face referinţă la măsurile luate ‘pe teritoriul aflat sub controlul Daesh (un acronim pentru SI în limba arabă) în Siria şi Irak’, în conformitate cu legile internaţionale.

În acest proiect, Consiliul îşi reiterează condamnarea nu numai a atentatelor de la Paris, dar de asemenea a recentelor operaţiuni ale SI din octombrie şi noiembrie la Sousse (Tunisia), la Ankara, Beirut şi contra unui avion rusesc doborât deasupra peninsulei egiptene Sinai.

Consiliul invită din nou ţările ‘să-şi intensifice eforturile’ pentru a-i opri pe cetăţenii lor să se alăture SI în Siria şi Irak, precum şi pentru a tăia sursele de finanţare a grupurilor extremiste.

Parisul speră ca acest text să fie adoptat în următoarele zilele, cel târziu la începutul săptămânii viitoare, notează France Presse.

Te-ar mai putea interesa și
DNSC avertizează cu privire la o campanie de citații false transmise de infractori cibernetici pentru a fura date personale și financiare
DNSC avertizează cu privire la o campanie de citații false transmise de infractori cibernetici pentru a fura date personale ...
Infractorii cibernetici recurg tot mai des la documente false care imită citaţii oficiale, aparent emise de instituţii precum Poliţia Română, Interpol sau Europol, iar scopul acestora este de a......
Statul francez va deveni cel mai mare acționar la grupul de sateliți Eutelsat
Statul francez va deveni cel mai mare acționar la grupul de sateliți Eutelsat
Operatorul european de sateliţi Eutelsat, rivalul sateliţilor Starlink deţinuţi de Elon Musk, pregăteşte o majorare ...
Simtel a primit aprobarea ASF pentru o emisiune de obligațiuni corporative în valoare de până la 30 de milioane de euro
Simtel a primit aprobarea ASF pentru o emisiune de obligațiuni corporative în valoare de până la 30 de milioane de euro
Grupul de inginerie și tehnologie Simtel (BVB: SMTL), care e listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, ...
Autostrada A3 Transilvania: Construcții Erbașu a așternut până acum 7.800 de tone de asfalt pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș
Autostrada A3 Transilvania: Construcții Erbașu a așternut până acum 7.800 de tone de asfalt pe lotul Suplacu de Barcău ...
Constructorul lotului Suplacu de Barcău - Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania a transmis joi că a început asfaltarea ...