ONU recunoaşte că a „eşuat” în a împiedica un război în Sudan

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a apreciat miercuri că lumea a 'eşuat' în ceea ce priveşte împiedicarea unui război între generali, care face ravagii în prezent în Sudan, unde ONU doreşte acum garanţii pentru a transporta ajutor umanitar în mijlocul luptelor, relatează AFP.
AGERPRES - joi, 04 mai 2023, 10:45
ONU recunoaşte că a

În pofida anunţului referitor la un ‘acord de principiu ‘ privind prelungirea până la 11 mai a unui armistiţiu niciodată respectat până în prezent, ‘confruntări şi explozii’ au avut loc miercuri la Khartoum, capitala sudaneză care a fost survolată de avioane militare, potrivit martorilor.

Din 15 aprilie, armata generalului Abdel Fattah al-Burhan, şi paramilitari din Forţele de sprijin rapid (FSR), a generalului Mohamed Hamdan Dagalo, se confruntă fără încetare.

Cel puţin 550 de persoane au fost ucise, iar 5.000 rănite, potrivit unui bilanţ despre care toată lumea susţine că nu reflectă situaţia reală.

‘Putem spune că am eşuat în a împiedica’ războiul, care a luat ‘prin surprindere’ ONU, a recunoscut miercuri Antonio Guterres la Nairobi, capitala Kenyei.

‘O ţară ca Sudanul, aflată într-o situaţie economică şi umanitară atât de disperată nu poate să-şi permită o luptă pentru putere între două persoane’, a adăugat el.

La 850 km est de Khartoum, în oraşul Port Sudan, de pe coasta Mării Roşii, ferit de violenţe, Martin Griffiths, subsecretarul general al ONU pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, a cerut garanţii celor două părţi beligerante.

‘Asigurările generale trebuie să se traducă în angajamente specifice’, a subliniat el, indicând că a vorbit cu cei doi generali la telefon.

Şase camioane ale ONU au fost ‘jefuite’ miercuri în timp ce se îndreptau spre Darfur, în vestul ţării, a adăugat el.

Înainte de aceasta, au fost furate ‘17.000’ tone de alimente din cele 80.000 de tone din stocurile de dinainte de război, în timp ce ONU aşteaptă să obţină acordul serviciilor vamale pentru a transporta ’80 de tone de echipamente medicale de urgenţă’, potrivit acestuia.

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, a relatat despre haosul care domneşte la Khartoum în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

‘Un raid al forţelor aeriene a lovit aparent luni un spital, iar FSR şi-au instalat comandamentul în mai multe imobile de locuit din Khartoum, lansând atacuri în zone urbane dens populate’, a spus el.

Cinci milioane de locuitori ai capitalei sudaneze supravieţuiesc fără apă şi electricitate, ducând lipsă de alimente, pe o căldură sufocantă într-o ţară unde un locuitor din trei era deja dependent de ajutorul umanitar înainte de război. Doar 16% dintre spitalele din Khartoum funcţionează în prezent, conform AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina confirmă că opreşte din 1 ianuarie tranzitul gazului rusesc către Europa
Ucraina confirmă că opreşte din 1 ianuarie tranzitul gazului rusesc către Europa
Nicio livrare de gaz rusesc către Europa prin gazoductele ucrainene nu va mai fi efectuată pe 1 ianuarie, a confirmat marţi operatorul acestei reţele de conducte, consfinţind astfel sfârşitul......
Mesajul de Anul Nou al premierului Ciolacu: Sper ca 2025 să fie un an în care să trecem peste toate obstacolele
Mesajul de Anul Nou al premierului Ciolacu: Sper ca 2025 să fie un an în care să trecem peste toate obstacolele
Premierul Marcel Ciolacu a transmis marţi seara, în preajma Noului An, un mesaj în care îşi exprimă speranţa ca 2025 ...
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria nu va mai livra, gazele rusești s-au oprit de la 1 ianuarie 2025
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria ...
Energocom, traderul de energie și gaze naturale al Republicii Moldova, controlat de stat, a anunțat că aproape două treimi ...
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi acţiunea deschisă în justiţie de Călin ...