O analiză pe patru ani a Protocolului de la Montreal, o interdicţie din 1987 a gazelor industriale care distrug fragilul strat de ozon aflat la mare altitudine, a constatat o scădere pe termen lung a substanţelor din atmosferă care distrug ozonul şi un proces de refacere – aflat în plină desfăşurare – a ozonului din stratosferă.
„Gaura de ozon de deasupra Antarcticii este în proces de refacere, deşi continuă să apară în fiecare an. Ca rezultat al Protocolului de la Montreal, o scădere mult mai severă a ozonului din regiunile polare a fost evitată”, precizează acelaşi raport.
Specialiştii se aşteaptă ca gaura de ozon de deasupra Antarcticii să se acopere gradual şi să ajungă în 2060 la nivelul ei din anul 1980, potrivit documentului menţionat.
„Dovezile prezentate de autorii studiului arată că stratul de ozon din zone ale stratosferei s-au recuperat într-un ritm de 1%-3% pe deceniu începând din anul 2000”, au transmis într-un comunicat Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Organizaţia Meteorologică Mondială.
„În ritmurile prognozate, ozonul din emisfera nordică şi de la latitudini medii este programat să se refacă complet până în anii 2030, urmând emisfera sudică până în anii 2050 şi regiunile polare până în 2060”, se afirmă în acelaşi studiu.
ONU a salutat deja succesul Protocolului de la Montreal, care a interzis sau a eliminat treptat substanţele chimice dăunătoare ozonului, inclusiv clorofluorocarburile (CFC), utilizate în trecut pe scară largă de producătorii de frigidere şi spray-uri, însă noul raport al ONU afirmă că este pentru prima oară când apar indicii ale faptului că gaura de ozon de deasupra Antarcticii s-a diminuat ca mărime şi ca adâncime după anul 2000.
În Arctica, variaţiile anuale sunt mult mai mari, făcând mult mai dificilă confirmarea unei recuperări categorice a stratului de ozon după anul 2000.
Cu toate acestea, deşi cele mai multe dintre acele gaze dăunătoare au fost eliminate treptat, raportul ONU a descoperit cel puţin o încălcare a Protocolului de la Montreal: o creştere neaşteptată a producţiei şi a emisiilor de CFC-11 provenind din Asia de Est începând din anul 2012.
Autorii raportului spun că ţara sau ţările sursă nu au fost deocamdată identificate.
Dacă emisiile de CFC-11 vor continua în acelaşi ritm, revenirea la concentraţiile avute de substanţele care distrug ozonul la latitudinile medii şi în zonele polare la valorile lor din anii 1980 va fi amânată cu şapte respectiv 20 de ani.