ONU trebuie să studieze raportul inspectorilor privind Siria, insistă Merkel şi Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au convenit joi, în timpul unei discuţii telefonice, asupra necesităţii ca raportul inspectorilor ONU privind presupusa folosire a armelor chimice în Siria să fie studiat în Consiliul de Securitate, a anunţat Kremlinul, citat de AFP.
Economica.net - J, 29 aug. 2013, 16:12
ONU trebuie să studieze raportul inspectorilor privind Siria, insistă Merkel şi Putin

În timpul acestei discuţii, „a fost subliniată importanţa examinării în Consiliul de Securitate a raportului inspectorilor ONU privind presupusele fapte de folosire a armelor chimice în Siria”, anunţă serviciul de presă al Preşedinţiei ruse într-un comunicat.

Angela Merkel a reafirmat că „atacul inuman cu gaze împotriva populaţiei civile siriene va necesita o reacţie internaţională”, a anunţat purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, citat într-un comunicat.

Cancelarul german i-a vorbit preşedintelui rus despre „o reacţie internaţională rapidă şi unanimă” a Consiliului de Securitate al ONU, în care Rusia este unul dintre cei cinci membri, alături de Statele Unite, China, Marea Britanie şi Franţa, a adăugat Seibert.

„Cancelarul Merkel şi preşedintele Putin au căzut de acord asupra faptului că diferendul nu se poate rezolva decât pe cale politică şi că eforturile pentru organizarea conferinţei internaţionale privind Siria (Geneva 2) trebuie continuate”, potrivit comunicatului cancelariei germane.

Ţările occidentale păreau să tergiverseze joi asupra lansării unui atac imediat în Siria, comunitatea internaţională fiind divizată între opozanţi şi susţinători ai regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Unele ţări occidentale acuză armata siriană că a efectuat la 21 august o ofensivă cu arme chimice, în apropiere de Damasc, şi se declară pregătite să atace ţinte ale regimului, ca represalii. Potrivit opoziţiei, acest atac s-a soldat cu sute de morţi.

Rusia, unul dintre ultimii susţinători ai regimului de la Damasc, căruia îi vinde arme, a multiplicat în ultimele zile avertizările faţă de o intervenţie militară a Washingtonului şi aliaţilor săi în Siria.

Până în prezent, Moscova a blocat toate proiectele de rezoluţie ale Consiliului de Securitate al ONU care condamnă regimul lui Bashar al-Assad şi se va opune, cu siguranţă, tuturor deciziilor care vor viza lansarea unei acţiuni de pedepsire a regimului de la Damasc.

Te-ar mai putea interesa și
Secretul din spatele  Sezamo.  Va fi disponibil și pentru alte platforme din România. Cum i-au ajutat roboții pe cehii de la Rohlik
Secretul din spatele Sezamo. Va fi disponibil și pentru alte platforme din România. Cum i-au ajutat roboții pe cehii ...
Rohlik Group, proprietarul supermarketului online Sezamo, care și-a început activitatea în Republica Cehă în 2014, s-a transformat în ultimii câțiva ani dintr-un "codaș digital în sectorul......
SUA își face loc mai bine pe piața locală a cărnii de vită. Importurile indirecte au crescut la 2,7 milioane de dolari, aproape triple față de acum cinci ani
SUA își face loc mai bine pe piața locală a cărnii de vită. Importurile indirecte au crescut la 2,7 milioane de dolari, ...
SUA a exportat anul tercut în România, direct și indirect, alimente în valoare de 184,4 milioane de dolari, din care ...
PPC vinde baterii de stocare a energiei în rate celor care sunt deja prosumatori și asigură și montajul. Cu ce prețuri vine
PPC vinde baterii de stocare a energiei în rate celor care sunt deja prosumatori și asigură și montajul. Cu ce prețuri ...
PPC Energie are o ofertă, deocamdată limitată, prin care vinde prosumatorilor baterii, cu plata în rate, potrivit datelor ...
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
Grupul Renault a surprins întreaga industrie auto cu un anunț neașteptat și mai mult decât surprinzător. Luca de Meo, ...