OPEC și-a revizuit în jos estimările privind cererea mondială de petrol în ultimul trimestru din 2021, din cauza creșterii prețurilor

Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimarea privind cererea globală de ţiţei în trimestrul patru din 2021, din cauza preţurilor ridicate ale energiei, dar a menţinut prognoza privind o creştere solidă în 2022, peste nivelul de dinaintea pandemiei, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 11 nov. 2021, 16:40
OPEC și-a revizuit în jos estimările privind cererea mondială de petrol în ultimul trimestru din 2021, din cauza creșterii prețurilor

În raportul său lunar, OPEC a previzionat că în ultimele trei luni din acest an cererea globală de petrol va fi de 99,49 milioane de barili pe zi (bpd), o scădere de 330.000 faţă de estimarea de luna trecută.

Cotaţia barilului de ţiţei Brent a depăşit anul acesta 86 de dolari, după ce grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a majorat gradual livrările de ţiţei, iar cererea s-a redresat în urma ridicării restricţiilor şi a redeschiderii economiilor.

Pentru anul viitor, OPEC se aşteaptă la o creştere a cererii globale de petrol cu 4,15 milioane de barili pe zi, până la 100,8 milioane bpd, peste nivelul din 2019.

Grupul OPEC+ a fost de acord săptămâna trecută să menţină planurile care prevăd majorarea producţiei de ţiţei cu 400.000 de barili pe zi din decembrie, în pofida solicitărilor din partea Statelor Unite pentru o creştere mai accentuată, cu scopul de a contracara avansul preţurilor.

Surse din cadrul OPEC+ au declarat pentru Reuters că Statele Unite au capacitatea de a majora propria producţie dacă vor să sprijine accelerarea redresării economiei globale.

Grupul celor 23 de mari producători de petrol nu doreşte să acţioneze prea repede, din cauza temerilor că cererea va scădea în urma creşterii cazurilor de infecţii.

Vicepremierul rus Alexander Novak a explicat că din august OPEC a livrat deja pe plan global o cantitate de ţiţei mai mare cu două milioane bpd şi va continua cu planul de a majora producţia cu 400.000 de barili pe zi (bpd) în fiecare lună, în ultima parte a lui 2021 şi în primele luni din 2022.

„Există unele indicii privind scăderea cererii de petrol în UE în octombrie. Cererea de ţiţei pe plan global este încă sub presiune din cauza creşterii cazurilor de infecţii”, a declarat Novak, explicând de ce OPEC+ nu a majorat mai mult producţia.

Majorarea cotaţiei petrolului la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani este agravată de o creştere şi mai mare a preţurilor la gaze naturale, care au urcat cu 300% în acest an, din cauza unor probleme de aprovizionare şi a producţiei reduse la alţi combustibili.

Creşterea preţurilor la petrol, gaze naturale, cărbune şi energie electrică alimentează presiunile inflaţioniste la nivel global şi încetinesc revenirea economică.

Începând din luna ianuarie 2017, ţările din OPEC+ au redus producţia pentru a susţine preţurile şi a diminua supra-oferta, iar la mijlocul anului trecut au adoptat o reducere record a producţiei cu 9,7 milioane barili pe zi, în contextul în care pandemia de COVID-19 a afectat cererea de benzină şi combustibil pentru avioane.

Te-ar mai putea interesa și
32Roșu debutează oficial în România – cazinoul online cu ADN internațional vizează creșterea într-o piață digitalizată și competitivă
32Roșu debutează oficial în România – cazinoul online cu ADN internațional vizează creșterea într-o piață ...
Piața de jocuri de noroc din România este într-o fază de maturizare, iar intrarea 32Roșu marchează nu doar o extindere internațională, ci o repoziționare strategică în segmentul......
Tanczos Barna spune că o pensie de 11.000 de lei nu e mică, contrazicând-o pe șefa CSM
Tanczos Barna spune că o pensie de 11.000 de lei nu e mică, contrazicând-o pe șefa CSM
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat luni, la Digi24, că, deși înțelege statutul special al magistraților, o pensie ...
Rafinăria Riazan lucrează la jumătate din capacitate, după atacurile cu drone ale Ucrainei
Rafinăria Riazan lucrează la jumătate din capacitate, după atacurile cu drone ale Ucrainei
Rafinăria de la Riazan, operată de gigantul rus Rosneft, şi-a redus la jumătate capacitatea de procesare a ţiţeiului, ...
Gali Baharav-Miara, demisă de Guvernul israelian din funcția de procuror general
Gali Baharav-Miara, demisă de Guvernul israelian din funcția de procuror general
Guvernul de dreapta al Israelului a votat luni pentru demiterea lui Gali Baharav-Miara din funcția de procuror general, ...