Opel va rămâne o firmă independentă chiar dacă va fi preluată de PSA – presă

Economica.net
17 02. 2017
opel_logo_001_64035800

Potrivit Manager Magazin, Mary Barra ar mai fi spus că directorul general de la PSA, Carlos Tavares, intenţionează să păstreze actuala echipă managerială de la Opel, inclusiv pe directorul Karl-Thomas Neumann, în cazul unei posibile achiziţii.

Grupul PSA (proprietarul mărcilor Peugeot, Citroën şi DS) şi GM au confirmat marţi că analizează mai multe iniţiative strategice, inclusiv o eventuală vânzare a Opel, divizia europeană a GM, către constructorul auto francez.

În ultimele zile General Motors a încercat să liniştească mediile politice din Germania şi Marea Britanie cu privire la posibilele pierderi de locuri de muncă apărute în urma unei preluări a Opel de către PSA. Cu toate acestea, două surse din apropierea constructorului auto francez au declarat pentru Reuters că subiectul eliminărilor de locuri de muncă şi închiderilor de uzine se află pe agenda discuţiilor cu GM, în primul rând fiind vizate uzinele britanice ale Vauxhall.

Activităţile europene ale General Motors au provocat pierderi de 15 miliarde de dolari începând din 2000 şi până în prezent. Deprecierea lirei sterline, după votul în favoarea Brexit, a anulat speranţele referitoare la o revenire pe profit în 2016 astfel că anul trecut această divizie a înregistrat pierderi de 257 milioane de dolari.

Potrivit analiştilor, divizia europeană a GM suferă de supracapacităţi de producţie şi de un portofoliu redus de modele comparativ cu ceilalţi constructori generalişti din Europa. Opel are 10 uzine, repartizate în şase ţări din Europa, iar la finele lui 2015 compania avea 35.600 de angajaţi, dintre care 18.250 în Germania.