Opel vrea să devină al doilea mare producător auto din Europa în următorii ani

Economica.net
23 04. 2014
opel_monza_4_04107500

‘Lucrăm la cea mai semnificativă revenire din industria auto europeană. Ne-am stabilit obiective clare. Vrem să devenim numărul doi din Europa’, a declarat directorul general al companiei germane, Karl-Thomas Neumann, într-un discurs rostit la fabrica din Eisenach, Germania.

În prezent, Opel este al treilea mare brand din regiune, în urma Volkswagen (VW) şi Ford, conform datelor publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Cota de piaţă a companiei a crescut în primul trimestru din 2014 la 6,8%, de la 6,7%, în timp ce cota de piaţă a VW a fost de 11,8% iar a Ford de 7,5%.

Opel a produs trei milioane de maşini la Eisenach de când a cheltuit 1,2 miliarde de euro pentru a deschide fabrica din acest oraş, în 1990. Uzina produce modelul Corsa şi un model subcompact Adam. Compania a primit peste 80.000 de comenzi pentru modelul Adam de la lansarea acestuia pe piaţă, a anunţat Neumann.

În primul trimestru din 2014, Opel şi marca soră britanică Vauxhall au vândut în Europa 226.888 vehicule, în creştere cu 8,5% faţă de perioada similară din 2013.

În martie, Opel a anunţat că se va retrage de pe piaţa din China, o decizie pe care şeful companiei a descris-o ca fiind mult întârziată.

Opel a raportat că livrările în China vor înceta în ianuarie 2015. Anul trecut, cei 22 de dealeri Opel au vândut pe piaţa chineză 4.365 de vehicule, un număr extrem de scăzut faţă de cele 810.000 de modele Buick vândute de grupul american General Motors.

Directorul general al Opel, Karl-Thomas Neumann, a afirmat că ‘ar fi costat sute de milioane de euro îmbunătăţirea imaginii brandului Opel şi extinderea reţelei de distribuţie’.

De asemenea, Opel intenţionează să investească 245 de milioane de euro (337 de milioane de dolari) în principala sa fabrică din Germania, Ruesselsheim. Aici vor fi produse încă două modele, inclusiv un Buick pentru piaţa din SUA. Decizia face parte din strategia de reducere a costurilor, anunţată de General Motors.

Recent, grupul american a anunţat că va retrage marca Chevrolet de pe pieţele din Europa de Vest şi de Est, începând din 2016, pentru a face loc altor două mărci – Opel şi Vauxhall.

Această retragere va conduce la o pierdere excepţională, cuprinsă între 700 de milioane şi un miliard de dolari, care se va întinde între ultimul trimestru din 2013 şi prima jumătate din 2014.

În Europa, GM se va concentra pe promovarea vehiculelor produse de divizia sa germană, Opel, precum şi pe marca soră britanică Vauxhall, urmând, de asemenea, să promoveze şi modelele de lux Cadillac.

În schimb, GM va continua să vândă unele modele emblematice de Chevrolet pe pieţele din Rusia şi în Comunitatea Statelor Independente (CSI).

Monza, arată imaginea viitoarelor modele Opel

„Momentul în care valurile ating ţărmul”: aşa descriu designerii liniile spectaculosului concept Monza prezentat de nemţii din Russelsheim la Salonul Auto de la Frankfurt din 2013. Conceptul arată linia de design pe care o va urma producătorul german în următorii ani. Pe scurt, cum vor arăta viitoarele modele Opel.

Modelul are patru locuri şi portiere de tip fluture, cu deschidere verticală, o lungime de 4.69 metri şi o înălţime de 1.31 metri. Portbagajul are un volum de 500 de litri. Opel Monza Concept are un motor turbo de 1,0 litru.

„Conceptul Monza va avea un impact de lunga durata asupra viitoarelor generatii Opel. Este viziunea noastra asupra viitorului marcii si are la baza valorile noastre fundamentale: precizie si inginerie germana, combinate cu un design captivant si inovatii dezvoltate pentru necesitatile zilnice.  Opel Monza Concept include toate obiectivele noastre legate de viitorul modelelor Opel”, a spus Karl-Thomas Neumann, CEO Opel.

Opel Monza a fost fabricat între 1978 si 1986. Opel Monza a fost cel mai rapid model al nemtilor din Russelheim si primul automobil de pe piaţă cu afisaj digital pe planşă de bord.

Peste 6.000 de ingineri, tehnicieni şi designeri din cadrul centrului Opel din Russelsheim, care dezvoltă următoarea generaţie de modele Opel, vor avea ca punct de plecare acest concept.

La Frankfurt, debutează şi un motor nou de 1,6 SIDI turbo, de 200 de cai putere care va echipa cabrioletul Cascada, dar şi noua familie de motoare pe benzină cu cilindree mică şi o nouă cutie de viteze în şase trepte.