Operaţiune în estul Ucrainei: ‘morţi şi răniţi’ de ambele părţi

Economica.net
13 04. 2014
flag_of_ukraine_54357400

‘De partea noastră, un ofiţer al (serviciilor de securitate) SBU (a fost ucis)’, scrie Arsen Avakov pe pagina sa de Facebook. În rândurile separatiştilor există ‘un număr nedeterminat’ de victime, adaugă ministrul ucrainean.

Arsen Avakov semnalase anterior că separatiştii proruşi trăgeau asupra forţelor speciale ucrainene care participau la o operaţiune antitero în oraşul Slaviansk, potrivit EFE. ‘Avertizaţi civilii să părăsească centrul oraşului, să nu iasă din case şi să nu se apropie de ferestre. Separatiştii, fără niciun cuvânt, au deschis focul asupra efectivelor forţelor speciale’, scrisese Avakov pe pagina lui de Facebook.