Operațiunea „Blocada”: O tonă de substanţe dopante cu grad mare de risc, descoperită de poliţiştii constănțeni
„La data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 18.30, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanţa, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu în cadrul acţiunii „Blocada”, au efectuat semnal regulamentar de oprire şoferului unei autoutilitare care se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu. Conducătorul auto şi pasagerul au fost legitimaţi, stabilindu-se că este vorba de doi bărbaţi, de 35 de ani, respectiv 33 de ani. În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost descoperite aproximativ 1.000 de kilograme de diferite substanţe dopante cu grad mare de risc”, precizează sursa citată.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, cercetările fiind preluate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, mai menţionează comunicatul IPJ Constanţa.