Operatorii de telefonie nu vor mai putea încheia contracte pe o durată mai mare de 2 ani
Durata maximă iniţială a contractelor încheiate cu utilizatorii nu mai poate depăşi 24 de luni. Furnizorii au obligaţia de a le oferi consumatorilor şi posibilitatea de a beneficia de servicii pentru o durată contractuală de cel mult 12 luni, astfel încât aceştia să poată alege oferta care se potriveşte cel mai bine nevoilor lor.
În ceea ce priveşte clauzele contractuale, potrivit noilor reglementări, operatorii au obligaţia de a include în contracte, printre altele, restricţiile pe care le impun în ceea ce priveşte utilizarea echipamentului terminal, categoriile de măsuri pe care le pot lua în cazul apariţiei unor incidente sau ameninţări de securitate, precum şi informaţii privind procedurile de gestionare a traficului în scopul de a evita congestionarea reţelei.
În plus, potrivit reglementărilor ANCOM, contractele încheiate pentru furnizarea de servicii de acces la internet trebuie să conţină clauze referitoare la parametri de calitate precum: viteza nominală/maximă de transfer a datelor, viteza minim garantată, dacă este cazul, întârzierea şi variaţia întârzierii de transfer, rata pierderii de pachete, termenul de la care va începe furnizarea accesului la internet, exprimat în zile calendaristice, precum şi termenele de remediere a deranjamentelor şi de soluţionare a reclamaţiilor utilizatorilor, exprimate în ore.