Operatorii economici vor fi scutiţi de plata tarifelor reglementate la electricitate şi gaze

27 10. 2021
ENERGIE-ELECTRICA-CURENT-LUMINA

Proiectul de lege va fi dezbătut miercuri, de la ora 12:00, în plenul Camerei Deputaţilor, cameră decizională.

Un amendament introdus marţi în comisiile din Camera Deputaţilor prevede facilităţi pentru IMM-uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, ONG-uri, spitale publice, instituţii publice de învăţământ, furnizorii de servicii sociale.

„Pentru toţi operatorii economici, consumatori finali: exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate (tarif de introducere/extragere din reţea, tarif de transport, de distribuţie, de servicii de sistem), certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei. Exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuţie şi a accizei”, se arată în amendamentul propus în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor.

O altă modificare faţă de proiectul votat în Senat cuprinde o subvenţie pentru preţul gigacaloriei.

„Pentru perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022, Guvernul va aloca bugetelor unităţilor administrativ teritoriale o subvenţie pentru acoperirea creşterii preţului gigacaloriei în cuantum de 50% din diferenţa rezultată între preţul de achiziţie al gazelor naturale şi preţul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kwh, prevăzut la art. 6 alin. (1) lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege”, spune textul legii.

Senatul a votat, lunea trecută, proiectul de lege privind aprobare OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie pentru consumatorii casnici.

Amendamentele aduse prevăd majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor şi plafonarea preţului – pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plata certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA la 5% – pentru cei noncasnici. Totodată, consumatorii vulnerabili îşi vor putea amâna plata facturilor cu şase luni.

De asemenea, propunerea de lege include o supraimpozitare de 80% pentru producătorii de energie şi un plafon de 5% a profitului furnizorilor, raportat la costuri.