Operatorul de telefonie mobilă din Cuba cenzurează SMS-urile care conţin cuvinte cheie precum „greva foamei” sau „democraţie”

Un grup de disidenţi cubanezi a acuzat luni operatorul de telefonie mobilă Cubacel - monopol de stat - că blochează mesajele text care conţin anumite cheie, cum ar fi 'greva foamei', 'democraţie' sau 'drepturile omului', informează AFP.
Economica.net - mar, 06 sept. 2016, 05:39
Operatorul de telefonie mobilă din Cuba cenzurează SMS-urile care conţin cuvinte cheie precum

O anchetă desfăşurată timp de 10 zile de site-ul de informaţii 14ymedio.com al celebrei autoare de blog Yoani Sanchez arată că SMS-urile sunt blocate pe tot teritoriul Cubei dacă conţin circa 30 de cuvinte cheie. ‘Asta nu înseamnă că nu sunt şi altele’, a declarat AFP redactorul-şef al site-ului, Reinaldo Escobar. El afirmă că intervenţia Cubatel denotă ‘voinţa de a îngreuna comunicaţiile’ între opozanţii cubanezi.

Agenţia de presă citată a verificat cu mai mulţi abonaţi Cubacel şi a confirmat că mesajele text cu câteva cuvinte cheie sau nume ale unor disidenţi cunoscuţi, chiar ascunse în texte mai lungi, nu sunt transmise, deşi pe telefonul expeditorului apar ca trimise. 14ymedio.com nu a reuşit să stabilească de când datează blocada. ‘Bănuim că de la începutul anului’, a spus Escobar.

Compania de telecomunicaţii ETECSA (Empresa de Telecomunicaciones de Cuba S.A., societate de stat) nu a comentat informaţiile.

În Cuba, accesul la internet este încă strict reglementat şi controlat, numai privilegiaţilor permiţându-li-se să aibă conexiuni la domiciliu, în timp ce tarifele localurilor publice de tip internet cafe şi al celor 175 de antene wi-fi instalate începând de anul trecut sunt foarte ridicate pentru majoritatea utilizatorilor potenţiali. Reţeaua de telefonie mobilă, lansată în 2008, are circa trei milioane de abonaţi dintr-o populaţie de 11,2 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
Pierderile generate la nivel naţional de 266 de întreprinderi publice se ridică la 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei, în condiţiile......
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
Cântăreţul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia ...
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. Interceptări
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au interceptat o convorbire telefonică în care preşedintele ANPC, Cristian ...
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Banca Angliei se gândește să renunțe la crearea lirei sterline digitale – surse Bloomberg
Oficialii de la Banca Angliei se gândesc dacă să anuleze planurile de creare a lirei sterline digitale pentru gospodării, ...