Operatorul francez de telecomunicaţii SFR cere despăgubiri de 2,4 miliarde de euro de la Orange

SFR, al doilea operator de telecomunicaţii din Franţa, încearcă să obţină despăgubiri de 2,4 miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari) de la rivala mai mare Orange într-un litigiu antitrust legat de sectorul corporate din ţară, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 10 mai 2017, 07:29
Operatorul francez de telecomunicaţii SFR cere despăgubiri de 2,4 miliarde de euro de la Orange

Cererea SFR este descrisă amănunţit în documentul anual de înregistrare al Orange pe 2016 şi a fost prima dată anunţată de revista franceză L’Express.

‘SFR ne-a obişnuit în trecut cu cereri prohibitive care nu au fost puse în practică’, a afirmat un purtător de cuvânt al Orange, companie prezentă şi în România. Reprezentanţii SFR nu au făcut comentarii.

Iniţial, SFR a estimat valoarea despăgubirilor la 512 milioane de euro, se arată în documentele Orange.

Companiilor Verizon şi BT, care furnizează de asemenea servicii pentru sectorul corporate din Franţa, li se cer despăgubiri de 215 milioane de euro şi, respectiv, 150 milioane de euro, susţine Orange.

Trei acţiuni legale sunt deschise împotriva Orange la Tribunalul Comercial din Paris, a informat Orange.

Plângerile vin în urma unei decizii din 2015 a Autorităţii franceze de concurenţă care a amendat Orange cu 350 de milioane de euro pentru că a abuzat de poziţie dominantă pentru a împiedica concurenţa în sectorul corporate.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, are 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...