Opinie – Apel către politicieni: Opriţi-vă!
Investitorii străini ne privesc cu foarte multă reticență, iar o criză politică declanșată în această perioadă va îngheța total încrederea marilor companii de afară.
Mă uitam pe datele publicate de Institutul Național de Statistică și tabloul de bord nu arată deloc bine. Frânarea exporturilor a determinat contracția economiei cu 0,5% în trimestrul al treilea, față de cel precedent. Iar dacă analizăm un pic și cifrele Eurostat vedem că principalele piețe de export ale României sunt și ele pe minus. Economiile țărilor din zona euro au înregistrat o scădere medie de 0,1% în trimestrul al treilea, față de cel anterior și o contracție de 0,6% față de perioada similară a anului trecut. Mai mult, Fondul Monetar Internațional atrăgea atenția că accentuarea crizei din zona euro ar putea afecta sever România: scădere economică de 5% și o depreciere a leului în raport cu euro de 20%. Asta ar însemna că un euro ar putea fi cotat la 5,5 lei.
Ce ar trebui să înțelegem din aceste statistici? În primul rând, că România trebuie să se reorienteze rapid și către alte piețe pentru a-și exporta produsele. Și mă refer aici, în special la țări precum China, Brazilia, India, Rusia, și de ce nu, Africa de Sud. Adică spre grupul BRICS. Toate aceste state reprezintă 43% din populatia globului si aproximativ 18% din economia mondială. Trebuie să atacăm frontal aceste piețe, pentru a nu mai depinde atât de mult de o Europă aflată în suferință.
În al doilea rând, trebuie să pornim urgent și alte motoare de creștere economică. Altfel, aterizarea va fi una extrem de dură pentru noi.
Cred că trebuie să îmbunătățim substanțial legea parteneriatului public-privat pentru a da drumul cât mai repede la marile lucrări de infrastructură, acestea fiind o importantă sursă de creștere prin efectele pe orizontală pe care le generează în economie.
Există multe consorții internaționale care au acces la surse de finanțare pentru construcția de autostrăzi. Statul român ar trebui doar să le ofere spre exploatare, pe termen lung, porțiunile de drum pe care acestea le-ar construi. Rețeta e simplă. Efortul bugetar pentru astfel de investiții nu ar mai fi așa de mare, iar firmele își vor scoate banii din taxele pe care șoferii le-ar plăti pentru utilizarea autostrăzilor respective.
M-a întors recent din China, unde am avut mai multe întâlniri cu o serie de oameni de afaceri interesați de România. Majoritatea investitorilor cu care am vorbit mi-au spus clar că ar vrea să vină, însă instabilitatea politică îi ține în stand-by. Pentru a-și pune în practică planurile de afaceri au nevoie de un partener stabil de discuție în plan guvernamental.
În Europa, investițiile chineze au ajuns anul trecut la 9,8 miliarde de dolari, triplându-se practic în numai doi ani. Marea Britanie, Franța, Germania, Suedia sunt doar câteva dintre țările unde China a venit cu infuzii masive de capital. I-a strica oare și României câteva sute de milioane de euro investite în diverse proiecte de infrastructură? Ei zic că nu. Dar pentru a atrage investițiile chineze, și nu numai, trebuie ca după 9 decembrie să avem cât mai repede un Guvern instalat în funcție, susținut de o majoritate parlamentară stabilă. Orice tergiversare a instalării noului Executiv și orice scandaluri politice pot provoca dezechilibre majore în economie. Cred că întreaga clasă politică, în frunte cu președintele Băsescu, trebuie să înțeleagă că România nu-și mai permite luxul de a le suporta lor orgoliile și frustrările mărunte.
Marian Dușan este președintele Romanian Business Accelerator și consultant în management