OPINIE: Unde este reforma statului în economie?

06 12. 2012
marian_dusan_222222_90304400

Am să explic de ce cred eu, privind lucrurile prin prisma antreprenorului, că statul a rămas anchilozat și nu a fost în stare să se reformeze. În primul rând, guvernanții nu au reușit să-și stabilească o listă clară de priorități în ceea ce privește politica investițională. Când dispui de resurse limitate trebuie să știi foarte bine pe ce trebuie să le cheltuiești. Nu ai voie să risipești nici măcar o centimă din banul public, mai ales în perioadă de criză financiară profundă, pe investiții care să nu-și multiplice efectele benefice pentru economie. Sălile de sport, bazinele de înot, terenurile fotbal reprezintă genul de investiții care nu produc nimic, ci mai degrabă consumă, întrucât întreținerea lor costă. România avea nevoie de autostrăzi, de infrastrutură feroviară, de pasaje și pasarele care să fluidizeze  traficul, de șosele de centură. Asemenea lucrări produceau pentru economie și reprezentau, în același timp, semnale pozitive pentru investitorii străini. Ce s-a făcut în acest sens, în ultimii ani, a fost mult prea puțin.

Așadar, investițiile făcute parcă doar pentru firmele de partid și nu pentru a dezvolta economia pe orizontală nu înseamnă reforma statului.

În al doilea rând, guvernanții au făcut o greșeală enormă atunci când au aplicat scăderile salariale de la un capăt la altul al spectrului bugetar, fără a ține cont de responsabilitatea celor care lucrează în sistem. Mă întreb cum se poate face combaterea evaziunii fiscale (evident, o prioritate de grad zero) cu inspectori ai ANAF care au salarile tăiate cu 25%. Această diminuare salarială i-a făcut pe acești angajați extrem de vulnerabili în fața flagelului numit corupție. Soluția în acest caz era tocmai pe dos. Altfel spus, cei implicați în această activitate aveau nevoie de lefuri consistente și pedepse pe măsură dacă erau prinși luând mită. Vă asigur că sumele aduse la buget prin scoaterea la lumină a unei părți importante din economia neagră erau cu mult mai mari decât cheltuielile de personal.

Mai mult, scăderea salariilor profesorilor și medicilor a dinamitat doi piloni extrem de importanți pentru viitorul unei națiuni: educația și sănătatea. În sistemul bugetar există o grămadă de instituții care nu-și au rostul și care puteau fi bine-mersi desființate cu totul , pentru a compensa anumite modificări de bugete destinate cheltuielilor cu salariile. Cu părere de rău, dar asemenea strategii nu înseamnă reforma statului.

În al treilea rând, absența unor măsuri de atragere a investitorilor străini, precum și rata de absorbție a fondurilor europene extrem de scăzută reprezintă două puncte nevralgice care  nu sunt sub nicio formă compatibile cu ceea ce înseamnă reforma statului. Ca să nu mai vorbesc de faptul că asupra a jumătate din banii europeni accesați planează suspiciunea de fraudă. În concluzie, acesată sintagmă care sună extrem de bine – reforma statului – nu a fost pusă în practică de guvernanții care au făcut atâta caz de ea. Cel puțin, nu în economie.

Marian Dușan este președintele Romanian Business Accelerator și consultant în management.