Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru extremism

04 08. 2023
Navalnii

Navalnîi (47 de ani), care a fost judecat într-o închisoare din regiunea Vladimir, la 200 de kilometri de Moscova, unde ispăşeşte deja o pedeapsă de nouă ani pentru fraudă, va trebui să execute noua condamnare într-o închisoare cu regim special, unde sunt încarceraţi deţinuţi recidiviști sau cei cu pedepse pe viaţă.

Joi, Navalnîi, citat de AFP, estima că i se va administra o pedeapsă „lungă, stalinistă”.

„Formula de calcul este simplă: ceea ce a cerut procurorul, minus 10-15%. Au cerut 20 de ani, vor da 18 sau ceva de genul acesta”, a declarat el joi într-un mesaj difuzat pe internet de apropiaţii săi.

În noul dosar, Navalnîi a fost acuzat de crearea unei organizaţii extremiste, cu referire la Fondul Anticorupţie (FBK), fondat în 2011 şi interzis în urmă cu doi ani.

FBK a iritat foarte mult Kremlinul deoarece denunţa îmbogăţirea ilicită a înalţilor oficiali, inclusiv a preşedintelui Vladimir Putin, pe care l-a acuzat în 2021 că are un palat somptuos pe malul Mării Negre, aminteşte EFE.

În plus, Alexei Navalnîi a mai fost învinuit de finanţare şi instigare la activităţi extremiste, de crearea unei organizaţii care a încălcat drepturile cetăţenilor şi de implicarea minorilor în acţiuni periculoase, cu referire la manifestaţii neautorizate ale opoziţiei.

Judecătorul Andrei Suvorov de la Tribunalul din Moscova a avut nevoie de doar câteva minute pentru a pronunţa sentinţa împotriva lui Navalnîi, care a compărut în instanţă îmbrăcat în uniforma de deţinut.

Serviciile penitenciare au împiedicat presa să fie prezentă în sala de judecată, iar jurnaliştii au fost nevoiţi să urmărească şedinţa prin video dintr-o altă cameră.

Presa locală a speculat în ultimele zile că Navalnîi ar putea fi transferat într-o altă închisoare departe de capitală.

Potrivit opoziţiei extraparlamentare, Navalnîi nu va fi eliberat atât timp cât Putin, care cel mai probabil va candida pentru un nou mandat în 2024, rămâne la putere.

Navalnîi a reamintit joi şi faptul că mai urmează să fie judecat de un tribunal militar pentru terorism, ceea ce, potrivit lui, ar putea însemna încă zece ani de închisoare.

De asemenea, el a făcut apel la susţinătorii săi să nu renunţe şi să continue să protesteze împotriva Kremlinului, chiar dacă acest protest este tăcut.

„Nu este nimic ruşinos în a alege cea mai sigură formă de protest. Este ruşinos să nu faci nimic şi să te laşi intimidat”, a spus el pe Telegram.

Cancelariile occidentale au cerut eliberarea lui Navalnîi, care a condamnat din închisoare „războiul criminal” purtat în Ucraina de Putin, pe care l-a acuzat că a trimis sute de mii de ruşi la abator.