Opoziţia a refuzat dezbaterea Legii asistenţei sociale, iar şedinţa Senatului a fost suspendată

Opoziţia şi puterea nu s-au înţeles în privinţa dezbaterii Legii asistenţei sociale, astfel că şedinţa Senatului a fost suspendată, relatează Mediafax.Chiar dacă luni, liderii grupurilor parlamentare de la putere obţinuseră de la reprezentanţii opoziţiei un acord cu privire la dezbaterea cu prioritate, miercuri, a legii asistenţei sociale, şedinţa de plen a fost din nou blocată.
Economica.net - mie, 26 oct. 2011, 09:34

Liderii opoziţiei au invocat faptul că, în schimbul acceptului privind dezbaterea legii asistenţei sociale, puterea a fost de acord să îşi numească reprezentanţii în comisia de anchetă a alegerilor parţiale dintr-un colegiu din Neamţ.
Senatorii PDL au refuzat, însă, să facă aceste numiri, astfel că preşedintele de şedinţă, Ioan Chelaru, a acordat o pauză pentru noi consultări.
La reluarea şedinţei, liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu, a anunţat că refuză „trocul” între dezbaterea legii asistenţei sociale, care este un proiect de interes naţional, şi comisia de anchetă, care este „o treabă de interes politic al opoziţiei”.
Liderul grupului PSD, Ilie Sârbu, a anunţat că, în aceste condiţii, social-democraţii se retrag din sală.
„Vreţi să faceţi cvorum până la 12.00 (ora votului final – n.r.)? Atunci aduceţi-vă senatorii cu salvările, cu elicopterul”, a adăugat el.
Liderul grupului PNL, Puiu Haşotti, a acuzat puterea că nu face „nicio concesie”.
După efectuarea apelului nominal, la care au răspuns doar 58 de senatori, preşedintele de şedinţă a suspendat plenul.
În timpul apelului nominal, mai mulţi senatori ai puterii erau la barul Senatului, printre ei fiind Radu Berceanu, Mihaela Popa, Mircea Banias, Marian-Iulian Rasaliu, Viorel-Riceard Badea, Gabriel Berca, Ovidius Mărcuţianu.
Legea asistenţei sociale a intrat pe ordinea de zi a plenului Senatului pe 21 septembrie, de atunci trecând zece şedinţe de plen în care dezbaterile fie nu au ajuns la acest proiect, fie şedinţele de plen au fost suspendate.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...