Opoziţia germană vrea o taxă de 1% pe averea bogaţilor
Cele două partide susţin o taxă pe avere de 1% pentru persoanele care deţin active de peste 2 milioane de euro.
Până în prezent, cancelarul Angela Merkel nu şi-a manifestat interesul, dar poziţia executivului s-ar putea schimba până la următoarele alegeri federale din 2013, notează publicaţia.
Susţinătorii taxei afirmă că aceasta ar fi suficient de redusă pentru ca bogaţii să nu o observe, dar suficientă pentru a asigura bugetului federal 11,5 miliarde de euro anual.
O taxă pe avere nu este ceva străin Germaniei, scrie Der Spiegel. Germania are o astfel de taxă, însă aceasta nu a fost efectiv implementată din 1997. Franţa are un sistem de taxare similar, la fel şi Islanda, Norvegia, Olanda sau India.
Franţa intenţionează să introducă de anul următor o taxă de 75% pentru persoanele cu venituri mari. Taxa a fost unul dintre angajamentele cheie ale preşedintelui Francois Hollande în timpul campaniei electorale.