Opoziţia iraniană în exil îşi exprimă regretul că Iranul a fost autorizat să îmbogăţească uraniu

Economica.net
14 07. 2015
president1_67721300

‘Dacă ţările Grupului 5+1 (SUA, Rusia, Franţa, Marea Britanie, China şi Germania) ar fi dovedit fermitate, regimul iranian nu ar fi avut altă şansă decât să recurgă la un recul total şi la o abandonare definitivă a cursei spre obţinerea de arme nucleare’, a subliniat opozanta, potrivit unui comunicat.

‘În mod special, ar fi încetat orice îmbogăţire a uraniului şi ar fi pus capăt total proiectelor de producere a bombei atomice’, a precizat ea.

‘În pofida lacunelor şi concesiilor nejustificate acordate dictaturii religioase’, acordul constituie totuşi un ‘recul impus’ regimului mollahilor de la Teheran, se arată în comunicat.

Acest declin ‘va intensifica războiul la vârful puterii şi va rupe echilibrul intern în detrimentul liderului spiritual suprem’, a declarat Maryam Rajavi, apreciind că această ‘luptă pentru putere la vârf se va propaga la toate nivelurile’.

‘În prezent, trebuie să se facă presiune cu fermitate pentru a pune capăt ingerinţei regimului în regiune şi pentru ca acesta să fie alungat de peste tot din Orientul Mijlociu’, a apreciat de asemenea preşedinta CNRI.

Această organizaţie, cu sediul în regiunea pariziană din Franţa, este o coaliţie politică de grupări ale unor opozanţi iranieni, din care cei mai cunoscuţi sunt Mujahedinii Poporului (MEK), o grupare considerată ca ‘teroristă’ de către UE până în 2008 şi de către SUA până în 2012.

Acordul în dosarul nuclear iranian a intervenit la capătul a 21 de luni de negocieri şi în a 18-a zi de discuţii aprinse purtate la Viena între delegaţia iraniană şi reprezentanţii statelor din grupul ‘5 plus 1’ (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania).