Opoziţia va discuta cu UDMR şi cu minorităţile proiectul de buget

Economica.net
20 11. 2011

„Din păcate, (proiectul de buget – n.r.) l-am văzut în presă. Nu ne-a fost trimis. Noi ne-am arătat disponibilitatea, USL, de a vota bugetul dacă suntem invitaţi să discutăm şi, sigur, aveam şi nişte amendamente”, a declarat Victor Ponta la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV, transmite Mediafax.

El a mai arătat că, după ce s-a întâlnit cu delegaţia FMI, CE şi Băncii Mondiale, din partea Guvernului României nu a primit niciun răspuns

„Am primit răspuns de la UDMR şi de la grupul minorităţilor naţionale, cu care ne vom vedea în Parlament să discutăm despre buget. Lipsa totală de dialog şi secretomania aceasta a Guvernului, din punctul meu de vedere, ascunde o mare incompetenţă a lor”, a conchis Ponta.

Liderul PSD Victor Ponta a anunţat, în 28 octombrie, că îi va invita la dialog pe tema bugetului pe 2012 pe reprezentanţii UDMR şi pe cei ai minorităţilor, „formaţiuni care, deşi se află în coaliţia de guvernare, dau încă dovadă de raţiune şi deschidere la dialog, ceea ce le lipseşte PDL şi premierului”.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, declarase anterior că USL va vota în Parlament bugetul de stat pe 2012 dacă Guvernul acceptă cele zece propuneri formulate de opoziţie.

Ponta afirma că USL propune, pentru bugetul pe 2012, cinci măsuri sociale, cu impact negativ asupra veniturilor bugetare, şi cinci măsuri complementare, de reducere a cheltuielilor bugetare.

Măsurile vizează reducerea CAS, revenirea TVA la 19% printr-o etapizare multianuală, introducerea schemei de ajutor a agricultorilor prin reţinerea doar a 9% TVA, menţinerea surselor de finanţare pentru proiectele cu fonduri europene, respectarea legii privind indexarea pensiilor cu rata inflaţiei.

Celelalte cinci măsuri anunţate de Ponta, de reducere a cheltuielilor bugetare, sunt: reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, suspendarea programului PNDI de „investiţii cu destinaţie strict politică”, interdicţia ca Fondul de rezervă al prim-ministrului să fie folosit pentru finanţarea unor autorităţi locale pe criterii politice, păstrarea contribuţiei actuale la pilonul II de pensii şi asigurarea cotelor de cofinanţare la proiectele europene.