OPPO lansează în România Reno11 F 5G – un smartphone cu ecran fără ramă

10 04. 2024
OPPO RENO 11F 5G

Designul elegant, subțire și ușor al Reno11 F 5G radiază personalitate, în timp ce ecranul său captivant, imersiv, alături de funcționalitățile inteligente îmbunătățesc considerabil experiența utilizatorului, ridicând la un alt nivel standardele de utilizare. În plus, cei care achiziționează noul Reno11 F 5G în prima lună de la lansarea comercială își asigură 4 ani de utilizare a smartphone-ului fără bătăi de cap, deoarece beneficiază de un plan de protecție a bateriei, prin intermediul căruia pot schimba o dată bateria, în termen de 4 ani, dacă aceasta pierde din capacitatea de încărcare”, a declarat Ciprian Mirea, Head of Trade and Product Marketing pentru OPPO în România. 

Potrivit producătorului, Reno11 F 5G este testat din punct de vedere al calității pentru a gestiona 100.000 de apăsări ale tastelor de volum, 200.000 de apăsări de buton de pornire și 20.000 conectări și deconectări ale cablului USB-C.

Activat, ecranul AMOLED de 120 Hz al Reno11 F 5G, fără ramă, are o dimensiune de 6,7 inch. O ramă îngustă, de doar 1,47 mm, înconjoară fiecare latură a ecranului, maximizând suprafața vizuală disponibilă și atingând un raport ecran-corp de 93,4%.

Când este utilizat în medii zgomotoase, Reno11 F 5G permite amplificarea melodiilor preferate, prin mărirea volumului, folosind funcția Ultra Volume. Aceasta crește volumul difuzorului până la 300%.

Camera Reno11F 5G transformă fotografia de portret, depășind limitările hardware-ului prin utilizarea funcției Portret Expert Engine de la OPPO. ”Această tehnologie avansată produce fotografii cu ajutorul unui algoritm de recunoaștere facială de înaltă precizie și detectarea optimă a subiectului, conservarea fidelității tonurilor pielii și îmbunătățirea detaliilor faciale. Rezultatul este o armonie perfectă între claritate și efectul de focalizare delicată, oferind portrete cu un aspect profesional”, arată compania într-un comunicat de presă.

Dincolo de camera foto, Reno11 F 5G captează videoclipuri 4K Ultra-Clear atât de la camera principală, cât și de la camera selfie de 32MP.

Prin intermediul File Dock, utilizatorii pot stoca cu ușurință imagini, text sau alte tipuri de fișiere pentru a le accesa rapid, folosind funcția de drag & drop între aplicații. Funcția Smart Touch facilitează capturarea de imagini, text și chiar extragerea de text din capturi de ecran sau imagini, simplificând procesul de colectare a informațiilor. Mai mult, funcția Smart Image Matting permite decuparea rapidă și eficientă a până la șase subiecți dintr-o fotografie, salvând automat rezultatul în File Dock. Astfel, imaginea decupată poate fi transformată într-un sticker sau partajată direct cu alte aplicații.

Cu Trinity Engine, un sistem avansat de optimizare a eficienței, telefonul oferă performanță ridicată, iar tehnologia ROM Vitalisation oferă o gestiune eficientă a spațiului de stocare, permițând economisirea de până la 23GB din capacitatea totală de 256GB a telefonului Reno11 F 5G. Pentru varianta de 128GB, economia de spațiu poate atinge 11GB. Acestea sunt realizate prin comprimarea datelor neesențiale și eliminarea duplicatelor de fișiere, optimizând, astfel, utilizarea spațiului de stocare disponibil.

Conectivitate avansată și garanția pentru baterie

Reno11 F 5G se bazează pe un chipset MediaTek Dimensity 7050, echipat cu un procesor de 6nm care facilitează utilizarea simultană a multiple aplicații, de la jocuri până la înregistrarea de videoclipuri 4K.

Cu o memorie RAM de până la 8GB, plus posibilitatea de a extinde memoria cu încă 8GB, Reno11 F 5G permite desfășurarea eficientă a mai multor aplicații și jocuri simultan, fără a fi necesară închiderea celor care rulează în fundal. Telefonul oferă opțiuni de stocare internă de 128GB sau 256GB, extensibile prin card microSD până la 2TB.

Reno11 F 5G dispune și de o baterie de 5000mAh care asigură energie pentru o zi întreagă de utilizare intensivă. Beneficiind de tehnologie avansată, bateria păstrează o durată de viață impresionantă, chiar și după patru ani de utilizare zilnică. În plus, cu funcția de încărcare Flash 67W SUPERVOOCTM, bateria poate fi încărcată până la 30% în doar 10 minute și atinge capacitatea maximă în aproximativ 48 de minute, oferind, astfel, o soluție rapidă și eficientă pentru reîncărcare.

Odată cu lansarea modelului Reno11 F 5G, OPPO introduce un plan de protecție a bateriei pentru o perioadă de 4 ani, oferind utilizatorilor o asigurare la achiziționarea produsului.