Donaţia celebrei realizatoare americane va acoperi costurile de construcţie a clădirii, care va fi inaugurată în 2015.
Pentru a recompensa generozitatea prezentatoarei TV, în prezent în vârstă de 59 de ani, directorii instituţiei au decis să acorde numele ei teatrului de 350 de locuri din incinta muzeului.
Oprah Winfrey, care face parte din comitetul de consilieri al muzeului de aproape un deceniu, a donat 1 milion de dolari organizaţiei care administrează instituţia în 2007.
Oprah Winfrey este supranumită „regina talk show-urilor” graţie emisiunii sale „The Oprah Winfrey Show”, care a debutat în anii 1980. Când a renunţat la show-ul său celebru, Oprah Winfrey a spus că rolul său în cadrul reţelei de televiziune OWN va fi să stea în spatele camerelor de filmat. Dar lucrurile nu au mers conform planului. Audienţele înregistrate de reţeaua OWN au fost mici, iar Oprah va trebui să revină în faţa camerelor de filmat.
Pe de altă parte, Oprah Winfrey continuă să se menţină în fruntea topului celor mai bine plătite celebrităţi din industria de divertisment. Oprah Winfrey a ocupat prima poziţie în acest top graţie veniturilor sale de 165 de milioane de dolari, obţinute în perioada mai 2011 – mai 2012, potrivit clasamentului publicat de Forbes.