Oprea: Au fost semnate deja primele 200 de contracte în programul Start-up Nation
„Ultimele date la zi arată că avem 9.814 proiecte deja verificate, 7.826 admise, 731 respinse şi 1.257 sunt în clarificări. Partea de primă verificare se va încheia la 31 mai. Din 6 mai, am început deja semnarea contractelor, iar procesul acesta se va desfăşura pe toată perioada lunii iunie. Pe ţară sunt semnate în jur de 200 de contracte, iar procesul continuă. Pentru Brăila, au fost 62 de proiecte finanţate în 2017. Anul acesta, 186 de proiecte au fost depuse şi sunt în analiză în judeţ”, a declarat Oprea.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri a precizat că, din punctul său de vedere, programul Start-up National este o reuşită, pentru că şi-a atins ţinta.
„Am văzut de curând o cercetare sociologică în care se spunea că 6 din 10 tineri îşi doresc să devină antreprenori. Când am început programul, era aproape zero, ceea ce arată că acest program guvernamental şi-a atins ţinta, s-a transformat într-o poveste de succes, pentru că vorbim deja despre antreprenoriat în România din ce în ce mai puternic. Administratorii, antreprenorii respectivi, câştigători ai programului Start-up National, au realizat mai mult decât o afacere, şi-au realizat visul, pentru că ideea, esenţa programului Start-up National, este aceea de a retrezi spiritul antreprenorial”, a completat Oprea.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri a fost prezent vineri, la Brăila, unde a participat, alături de senatorul Ion Rotaru, la o întâlnire cu oamenii de afaceri din municipiu, în care a discutat pe marginea problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri.