Oprescu, ARB: Piaţa bancară se va consolida în următorii 5 ani

Economica.net
29 06. 2016
sergiu_oprescu_94266700

‘În următorii cinci ani, la nivelul sistemului bancar, cred că piaţa va continua să se consolideze. Mai puţine bănci, poate pe anumit segmente vor apărea bănci de nişă. După consolidare, cred că vom avea o altă schimbare. Noi am fost o piaţă ‘credit driven’ (bazată pe creditare) o perioadă lungă de timp. O perioadă în care creditul a crescut şi a fost principalul motor de creştere al activelor bancare, după care, de aproximativ cinci ani, suntem ‘depozit driven’, o piaţă unde economisirea internă este principalul motor de creştere al activelor bancare. Economisirea va creşte, dar de data aceasta va avea tracţiune şi pe credite. (…) O să intrăm într-o nouă perioadă în care creşterea economisirii va antrena şi creşterea creditării, cu condiţia să nu înfundăm diversele canale posibile de creştere’, a declarat, miercuri, Oprescu, într-o conferinţă de specialitate.

Pe de altă parte, preşedintele ARB atrage atenţia că lucrurile în lumea financiară se schimbă rapid, iar pentru a înţelege implicaţiile aceste schimbări trebuie să apelăm la specialişti, nu la ‘populişti’.

‘Trăim într-o lume din ce în ce mai complexă. Brexit-ul este doar un exemplu de complexitate. Nu mai putem să tratăm populist complexitatea financiară a lumii prezente. Trebuie să înţelegem fiecare implicaţie. Şi, ca să înţelegem implicaţiile, trebuie să apelăm la specialişti’, a subliniat Oprescu.

Referitor la implicaţiile votului din Marea Britanie asupra României, preşedintele ARB este de părere că acestea nu trebuie tratate superficial.

‘Brexit-ul este o schimbare profundă pentru care nici actorii principali nu au reuşit să identifice, în momentul de faţă, traiectoria ulterioară. Suntem într-un teritoriu necunoscut. Apelul pe care l-aş face este: ‘Haideţi să punem specialiştii la treabă, să nu mai dezbatem doar la nivelul celor care vor să comenteze pe aceste subiecte’. Specialiştii care se găsesc în structurile Băncii Naţionale, dar şi în mediul privat ar putea să identifice potenţialul impact asupra societăţii româneşti’, a adăugat Oprescu.