Oprescu: Bugetul Primăriei Capitalei ar putea fi diminuat cu 500 de milioane de lei
‘Următoarea şedinţă va fi sigur în august, iar tema va fi rectificarea, pentru că un personaj cu responsabilitate de la Ministerul de Finanţe ne-a anunţat că s-a greşit la bugetul consolidat. Pentru semestrul doi din anul acesta cred că mai rămăseseră în previzionare vreo 650 de milioane de lei din care se scad aceste 500 de milioane de lei, vorbesc ipotetic până în momentul când apare rectificarea binecuvântată de Guvern’, a spus Oprescu.
Potrivit acestuia, dacă rectificarea se produce Primăria Capitalei ar trebui să funcţioneze până la finalul anului cu 150 de milioane de lei, existând riscul opririi funcţionalităţii oraşului.
El a adăugat că ar fi ‘ameninţate’ şi subvenţiile la gigacalorie şi RATB.