Oprescu: În Capitală sunt deschise 117 şantiere, la şcoli, grădiniţe, spitale, străzi, monumente
Sorin Oprescu a spus că sunt deschise 26 de şantiere la unităţi de învăţământ, printre care şase corpuri de şcoală, 19 obiective şcolare unde se refac sau se construiesc anexe, respectiv săli de sport sau extinderi de corpuri noi, dar şi la ultima creşă din programul celor 13 realizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.
Printre şantierele deschise la şcolile din Capitală, Oprescu a amintit Grupul Şcolar „Edmond Nicolau”, Şcoala de Muzică şi Arte nr. 3, Şcoala nr. 173 şi Grădiniţa nr. 43.
„Lucrăm la finalizarea Centrului social multifuncţional de pe strada Turnu Măgurele, din Sectorul 4 şi suntem în construcţie pentru încă două centre pentru persoane disponibilizate, cu destinaţia asistenţei sociale a şomerilor, unul în Sectorul 1 şi celălalt tot în Sectorul 4”, a declarat Sorin Oprescu, într-o conferinţă de presă în care a prezentat obiectivele unde se desfăşoară lucrări pe perioada verii.
În ceea ce priveşte refacerea clădirilor de patrimoniu, Sorin Oprescu a spus că sunt deschise două mari şantiere unde se continuă lucrările, la Hanul Gabroveni şi la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, iar în săptămânile următoare urmează să înceapă lucrările de restaurare, consolidare şi conservare la Arcul de Triumf, Observatorul Astronomic şi Casa Cesianu, primarul precizând că au fost finalizate procedurile de achiziţie.
Primarul a precizat că, la Hanul Gabroveni, corpul vechi al clădirii este realizat sută la sută pentru lucrările de consolidare şi structură şi 40 la sută pentru lucrările de finisaje, iar corpul nou are lucrări de consolidare şi structură într-un stadiu de 30 la sută.
Oprescu a amintit şi de lucrările la noul sediu pentru managementul situaţiilor de urgenţă, dar şi cele de consolidare a şase imobile din Capitală.
Tot la capitolul şantiere deschise în Capitală în prezent, primarul a amintit şi de cele de la spitale Gomoiu şi Foişor. Oprescu a precizat că la lucrările de extindere a Spitalului Foişor, stadiul este de 30 la sută, iar la Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu” se începe turnarea fundaţiei.
În ceea ce priveşte lucrările pe marile bulevarde, Sorin Oprescu a spus că sunt cinci „lucrări de amploare pe artere mari, în diverse stadii de execuţie”, care vizează schimbarea reţelelor edilitare, reabilitarea carosabilului, modernizarea liniilor de tramvai la patru dintre acestea, dar şi refacerea de trotuare şi spaţii verzi, semnalizare şi marcaje rutiere. Cele cinci artere sunt: Buzeşti-Berzei-Uranus, Liviu Rebreanu, Aerogării, Iancului-Pantelimon, supralărgirea Grigorescu – Splai Dudescu.
Primarul general a mai precizat că sunt şantiere pe 17 străzi, toate din Sectorul 5, unde se lucrează la refacerea carosabilului, dar şi a reţelelor edilitare.
„Suntem în şantier cu lucrări de refacere şi modernizare a sistemului de canalizare a Bucureştiului pe 55 de străzi, care însumează peste 20 de kilometri de reţea publică de alimentare cu apă şi peste 14 kilometri de reţea publică de canalizare menajeră. Şi asta după ce am finalizat, împreună cu Apa Nova, un număr de 70 de străzi din toate sectoarele Bucureştiului”, a mai spus Oprescu.