Oprescu: Lucrări în grafic la cel de-al doilea pod al pasajului Mihai Bravu
‘Lucrările sunt în grafic. Termenul de finalizare va fi respectat’, a spus Oprescu.
Edilul general al Capitalei a menţionat la sfârşitul lunii iunie că se lucrează în ritm alert la pasajul Mihai Bravu, astfel încât ce-al doilea pod să fie dat circulaţiei către sfârşitul anului.
Primul pod al pasajului suprateran Mihai Bravu din Bucureşti a fost deschis circulaţiei pe 1 iunie. ‘Deschidem circulaţia pe primul pod al pasajului Mihai Bravu şi lucrăm în ritm alert la cel de-al doilea pod. Sunt foarte mulţumit de cum s-a lucrat începând din octombrie anul trecut. Avem speranţa că spre sfârşitul acestui an şi cel de al doilea pod va fi finalizat, având în vedere că lucrăm pe perioada de vară, adică ne ajută şi vremea. Mai mult, ne ajută şi deschiderea primului fir, prin relaxarea traficului. Le mulţumesc locuitorilor din zonă pentru răbdare, iar celor care tranzitează Văcăreştiul le promit că anul viitor vor uita de inconvenientele cauzate de lucrare’, declara Oprescu.
El a explicat că prin finalizarea acestei lucrări patru mari cartiere – Berceni-Olteniţei, Balta Albă, Pantelimon şi Colentina – vor fi legate între ele şi vor avea legătură cu zona de nord a oraşului, dar şi alternative faţă de inelul interior reprezentat de Mihai Bravu, Ştefan cel Mare, fapt care creează implicit şi descongestionarea în zona centrală.
Necesitatea realizării pasajului a derivat din circulaţia din ce în ce mai dificilă, cu blocaje frecvente, în această zonă, fiind realizat pe direcţia inelului principal de circulaţie.