Oprescu: Nu există o solicitare de protest pentru luni, dacă se va cere, o voi aproba
Primarul Capitalei a declarat nu i-a fost cerută autorizaţie pentru un eventual protest luni, dar că o va aproba în cazul în care o va primi.
„Nu pot să nu dau autorizaţie de miting dacă se cere. Cum să nu dau, când ştiu foarte bine ce se întâmplă şi cum se trăieşte în ţara asta? Dar mă despart de cei care distrug. (…) Am avut un sentiment de solidaritate cu bucureştenii care au manifestat paşnic, dar şi un sentiment de disconfort generat de cei care au stimulat actele violente. Cred că, dincolo de orice, mai important decât carosabilul este ce se întâmplă cu bucureştenii care vor să protesteze paşnic”, a spus Sorin Oprescu.