Oprescu: Primul pod al pasajului Mihai Bravu ar putea fi gata în martie 2014

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat sâmbătă că şoferii ar putea circula pe primul pod al pasajului Mihai Bravu - Splaiul Unirii "undeva în martie 2014", dacă vremea va permite buna desfăşurare a lucrărilor.
Economica.net - sâm, 21 dec. 2013, 13:19
Oprescu: Primul pod al pasajului Mihai Bravu ar putea fi gata în martie 2014

„Lucrările merg foarte bine, chiar mult mai bine decât m-am aşteptat, în condiţiile în care au trecut doar trei luni şi patru zile de când au fost reluate lucrările. Pe 6 ianuarie înţeleg că va fi adus şi ultimul tablier pentru că podul să se poată traversa în întregime. Aşa cum puteţi vedea, scheletul podului este terminat şi susţinut. Cred că dacă vremea ne va permite, undeva în martie 2014 se va putea circulă pe acest pod”, a spus edilul, care a verificat, sâmbătă, stadiul lucrărilor la pasaj.

În ceea ce priveşte lucrările la cel de-al doilea pod, Oprescu a arătat că „deja au fost amplasaţi stâlpii în laterale, în vederea realizării podului, iar la sfârşitul anului 2014 întregul pasaj va fi dat în folosinţă”.

Cu acelaşi prilej, primarul general a precizat că pasajul va fi traversat zilnic de peste 48.000 de maşini şi va contribui la descongestionarea traficului în zonele Brâncoveanu, Niţu Vasile, Bulevardul Berceni şi fosta Macaralei.

Pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii va avea două poduri paralele, peste Splaiul Unirii/Râul Dâmboviţa şi, respectiv, peste intersecţia Prelungirea Şos. Mihai Bravu – Calea Văcăreştilor.

Podurile – unul cu lungimea de 675,4 metri şi unul de 687,7 metri – vor avea câte două benzi de circulaţie pe fiecare sens.

Potrivit municipalităţii, în prezent, primul pod este realizat în proporţie de 65%.

Primăria Capitalei a atribuit în august, prin licitaţie restrânsă accelerată, asocierii italiene Astaldi Spa – Astalrom SA un contract de 155,7 milioane de lei (35 milioane euro), inclusiv TVA, pentru finalizarea lucrărilor la pasajul Mihai Bravu – Splaiul Unirii.

Termenul pentru finalizarea lucrărilor este decembrie 2014.

Proiectul fusese început de Romstrade, firmă deţinută de Nelu Iordache, însă contractul cu aceasta a fost reziliat în decembrie 2012, după ce municipalitatea a plătit 37 de milioane de lei.

La sfârşitul lunii ianuarie 2013, municipalitatea a primit din partea consilierilor generali dreptul de a contracta servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică pentru a identifica posibile creanţe rezultate în urma rezilierii contractului cu Romstrade.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...